Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Ardudul devine oraș medieval în week-end. MedievArtFest 2016

cond presa ardudCete de cavaleri și domnițe vor poposi, în acest sfârșit de săptămână, la poalele Cetății Ardud participând astfel la cea de a V-a ediție a MedievArtFest. Detalii despre acest eveniment unic în județ au oferit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, liderul Ordinului Cavalerilor Lupi, Liviu Pancu, care este și unul dintre principalii organizatori al evenimentului, precum și istoricul Ștefan Berci.

Primarul Ovidiu Duma a arătat că MedievArtFest a devenit deja o tradiție.

”Pe an ce trece, acest eveniment devine o tradiție și devine cel mai important eveniment din viața Ardudului și unul dintre cele mai importante manifestări culturale ale județului. Îi așteptăm pe toți sătmărenii să vină și în acest an în număr cel puțin la fel de mare ca și anii trecuți să ne putem bucura împreună de programul deosebit care a fost pregătit cu această ocazie: muzică medievală, turniruri, spectacole”, a arătat edilul șef.

La rândul său, Liviu Pancu a arătat că ediția din acest an se va desfășura sub auspiciile lui Shakespeare.

”Este onorant să vezi că din cultură și din artă se poate crea o tradiție. Este onorant să vezi că o strategie pe care orașul Ardud și-a asumat-o este dusă mai departe. Venim de fiecare dată cu câte o temă. Anul acesta a vorbit fără să ne bată la ușă, Shakespeare. Ediția din acest an am găsit nimerit să se desfășoare sub auspiciile lui. Nu va fi o ediție teatrală, în program există în continuare acele momente de animație care dau strălucire unui festival medieval. Ardudul începe să devină un oraș de suflet în periplul nostru și își găsește un loc pe harta festivalurilor medievale”, a mai spus Marele Lup.

De asemenea, Ștefan Berci arătat că acestei manifestări se încearcă săi se dea și o dimensiune științifiică, fiind organizat și un simpozion care titlu ”Din zilele zbuciumate ale istoriei Ardudului”.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc mâine, de la ora 17.00.

În continuare prezentăm programul integral:

program1

program2

program3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.