Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Peste 7 milioane euro judeţului Satu Mare prin programul LEADER. Cele patru GAL-uri au fost selectate spre finanţare

leaderCele patru Grupuri de Acţiune Locală din judeţul Satu Mare au fost selectate pentru finanţare prin programul LEADER, parte componentă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, raportul de selecţie fiind publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Astfel, în urma selecţiei, finanţarea care va intra în judeţul Satu Mare este în valoare de 7.567.107,91 euro, la care se va mai adăuga o suma bonificaţie, în funcţie de calitatea strategiei de dezvoltare locală, depusă spre finanţare de GAL-uri. Potrivit raportului de selecţie au fost selectate un număr de 239 de GAL-uri, înfiinţându-se astfel un număr 76 noi Grupuri de Acţiune Locală la nivel naţional.

Suma de peste 7 milioane euro, repartizată în funcţie de numărul de locuitori şi suprafaţa teritoriului, este împărţită astfel:

GAL Someş Codru – 945.346,32 euro

GAL Zona Sătmarului – 2.247.367,4 euro

GAL Sud-Vest Satu Mare – 2.352.901,19 euro

GAL Ţara Oaşului – 2.021.493 euro.

Patru comune din judeţul Satu Mare, respectiv Terebeşti, Craidorolţ, Beltiug şi Acâş, au rămas neacoperite de vreun Grup de Acţiune Locală, locuitorii din aceste zone neputând beneficia de proiecte finanţate prin programul LEADER. În exerciţiul financiar anterior, 2007-2013, programul LEADER a avut un real succes nu doar la nivel naţional ci şi la nivel judeţean, suma de peste 6 milioane euro fiind alocată beneficiarilor în aproximativ trei ani de zile.

Valoarea totală a proiectelor depuse de cele 239 de GAL a fost de 376.033.460,07 euro, suma alocată pe această sesiune fiind de 563.516.557 euro. Diferenţa de aproximativ 200 milioane va fi distribuită tot GAL-urilor sub formă de bonificaţie pentru calitatea strategiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.