Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sătmărenii, chemați să-și ia alimentele comunitare. Doar jumătate dintre beneficiari au făcut-o (FOTO)

spas1Conducerile Primăriei și SPAS Satu Mare face un apel tuturor sătmărenilor care sunt înscriși pe lista beneficiarilor alimentelor comunitare să vină și să și le ridice.  

Prezente azi dimineață la depozitul de pe strada Jiului nr. 2, atât viceprimarul Doina Feher, cât și directorul SPAS, Doina Văsuț, spun că doar jumătate dintre beneficiari și-au ridicat aceste pachete cu alimente.

”Dintre cei 6.608 beneficiari aflați pe liste, doar 3.500 și-au ridicat, din 25 iunie până în prezent, alimentele comunitare. Lipsa aceasta de interes mă dezamăgește. Pentru că toată lumea vine și spune că au nevoie de ajutor din partea Primăriei, dar în momentul în care există ajutoare nu vin să și le ridice. Pe lângă acești beneficiari, mai dispune de ajutoare alimentare pentru circa 3.000 de sătmăreni pe care-i așteptăm. Aș face un apel pe această cale către cetățenii municipiului Satu Mare să vină să se înscrie pentru a primi aceste ajutoare alimentare. Acești 3.000 de beneficiari sunt persoanele care au au un venit de până la 450 de lei/persoană. Aceste persoane pot veni aici, pe strada Jiului, să depună o cerere însoțită de o copie de pe buletin, certificatul de naștere, adeverință de la locul de muncă. Această acțiune se desfășoară până la finele lunii august, iar dacă cei în drept nu vor veni să-și ridice alimentele comunitare, atunci acestea vor fi redistribuite”, a spus viceprimarul Doina Feher.

”Și pentru noi este o mirare. Acei beneficiari s-au supărat anii trecuți că nu s-au găsit pe liste. Acum au această posibilitatea de a beneficia de aceste ajutoare comunitare, dar, totuși, lumea nu vine. Este păcat ca aceste produse să nu ajungă la oamenii care au nevoie de ele”, a spus și Doina Văsuț.

Potrivit șefului Biroului Asistență Socială din cadrul SPAS, Adrian Bălaj, fiecare beneficiar primește câte două cutii cu alimente care conțin 2 kg de făină, 2 l ulei, un kg de orez, zahăr, 500 grame fasole boabe, paste făinoase, conservă de pate de ficat și altele.

În prezent, la depozitul de pe strada Jiului nr. 2, mai sunt în prezent aproximativ 2.000 de porții (câte două pachete), dar în perioada următoare vor mai ajunge până la 9.000 de porții. 

2 comentarii

  1. Hotca Lavinia Răspunde

    Cerererile de unde se pot procura?

  2. Hotca Lavinia Răspunde

    Daca nu lucreaza, poate sa primeasca ajutor social?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.