Ultima actualizare: azi, 17:33
DRM
Locale

Jmecherul de Satu Mare pe Podul Decebal. Nu-i pasă de nimeni și de nimic (FOTO)

jmecher de satu mareÎn condițiile în care în aceste zile se circulă îngrozitor pe Podul Decebal, tot ce le lipsește șoferilor este un ”jmecher” de Satu Mare care să încurce și mai tare circulația. Și nu a trecut multă vreme și acesta a și apărut.

În imaginile suprinse în trafic de un șofer sătmărean, se poate vedea cu ușurință cum un astfel de ”jmecher”, aflându-se la volanul unui Audi negru se încumetă să întoarcă imediat după intersecția de la Burdea. Probabil că, inițial, acesta ar fi dorit să treacă podul, dar văzând cât de nasoală e circulația s-a răzgândit și, nici una, nici alta, întoarce, încurcând și mai tare traficul.

Să nu mai punem la socoteală faptul că, în manevrele făcute de acesta, a trecut și peste liniile continue.

Imaginea este edificatoare. Urmează ca polițiștii să-și spună cuvântul. 

3 comentarii

  1. Fara Cap Răspunde

    Se vad clar liniile, nu exista dubiu.

    Normal se faceau linii provizorii de culoare galbena sau sunt din alea pe care numai prostii le vad.

  2. Vasile Răspunde

    Intoarcerea este interzisa pe poduri si sub poduri!

  3. Parerist Răspunde

    Specific Satu-Mare, cati redusi sunt la volan zilnic, cam ar trebui sa iei Distonocalm la fiecare ora…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Accident cu victime în județ. Tânăr de 15 ani, grav rănit

Doi tineri au fost la un pas să-și piardă viața în urma unui accident rutier produs în județul Satu Mare....

Închide