Ultima actualizare: azi, 19:07
Locale

Lidl a învins în cele din urmă la Satu Mare. Proiectul, aprobat de Consiliul Local (FOTO)

lidlProiectul de hotărâre privind construirea unui magazin Lidl la Cap Pod Golescu, lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost aprobat, în urmă cu câteva minute, de Consiliul Local Satu Mare reunit în ședință extraordinară. Ba mai mult decât atât, proiectul a fost aprobat fără nicio modificare față de ședința precedentă, când a fost respins, astfel că magazinul Lidl va fi costruit așa cum a fost prevăzut inițial, cu spatele spre Biserică, deși preoții ar fi cerut reamplasarea acestuia. 

La ședința de astăzi au fost prezenți 20 din cei 23 de consilieri, lipsind Marcela Papici, Cosmin Rațiu (ambii ALDE) și Adrian Micle (PSD). 

Viceprimarul Adrian Albu, președintele ședinței de astăzi, a dorit, lucru care s-a și întâmplat de altfel, să aducă o îmbunătățire proiectului inițial în sensul că, în cazul în care se va constata că traficul auto va fi îngreunat de cel pietonal în zona magazinului, atunci reprezentanții Lidl vor amplasa, din fonduri proprii, un semafor în zonă. 

A luat cuvântul și consilierul PSD, Radu Roca, care a precizat că partidul pe care-l reprezintă nu este împotriva construirii magazionului Lidl în zonă și că își dorește dezvoltarea zonei respective. 

În cele din urmă s-a trecut la vot. Proiectul a fost aprobat cu 19 voturi pentru și o abținere (Robert Pugner – ALDE). 

23 comentarii

  1. Fara Cap Răspunde

    Deci fara nici o modificare sa aprobat?
    DUBIOS, CHIAR FOARTE DUBIOS
    Tot tam-tamul asta pentru nimic? Nu chiar nimic, publicitate gratuita Lidl-ului.

    Poate a umplut cuiva frigiderul Lidl pentru a se aproba fara nici o modificare.

    Sa vedem daca preotul de la biserica mai zice ceva sau are gura plina cu salam de la Lidl.

    In fine, nu vom afla niciodata ce jocuri de culise au fost in spatele acestui proiect.

  2. Mega Mall Răspunde

    Bun, acum haideti cu Mega Mallul NEPI, fiindca deja trebuia sa fie gata!

  3. Gannicus Răspunde

    Sa iasa acum Socolan cu toata gasca de batrani manipulati sa faca scandal.E trist cum acest hot,escroc imbracat in sutana,fara nici un argument plauzibil si logic incearca sa opreasca construirea unui magazin de care ar beneficia o comunitate intreaga. Mai trist este faptul ca mizeria umana incearca sa creeze falsa impresie de reprezentare a comunitatii prin gasca stransa de batrani saraci cu duhul.Puteti observa in filmarile postate, satisfactia sadica a porcului nesatul prin zambetul malefic afisat in momentul in care acei batrani chemati de el se certau.

    • Sergiu Răspunde

      Bravo ! Subscriu total. Pertinent comentariul.

      • Ion Răspunde

        Doi imbecili… Cine da doi bani pe parerea voastra tembela?

        • Norick Răspunde

          Eu dau , asa ca 3:0 … 😛 😉 🙂

        • Gannicus Răspunde

          Stimate domnule Ion.Poate e un cliseu si ati mai auzit asta dar democratia presupune si libertatea de exprimare.Daca ceea ce sustineti dumneavoastra se afla in contradictie cu ceea ce cred unul sau mai multe persoane, asta nu inseamna ca acestia pot fi catalogati drept imbecili. Pur si simplu privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva, una mai rationala,zic. Va asigur ca Dumnezeu nu se supara daca e un magazin in spate.Pana la urma tot pentru oameni este facut.Cat despre parerea mea “tembela” despre parintele socolan, nu cred ca am exagerat deloc.Atata timp cat contribuiti de 30 de ani la construirea bisericii,care, culmea nu e gata nici pana in ziua de azi, va anunt ca o sa mai contribuiti mult si bine, cam cat va mai trai bunul parinte socolan.Si ca sa fie totul ca la carte parintele a considerat ca a fost necesar sa se puna o cruce de 8 metri poleita cu aur in valoare de 36.000 de euro.Daca aveti impresia ca aurul are vreo valoare pentru divinitate sau ca parintele socolan reprezinta ceea ce inseamna Dumnezeu, cred ca va inselati.

          • dac

            In completare pentru ION, cel al lui Moromete, vin sa va mai adaug un mic comentariu legat de parintele in cauza daca are cumva curioazitatea sa afle cine este domnul in cauza, cand a sosit plantat in Satu Mare ce avere detinea la aceea vreme si ce averi detine azi si prin interpusi copii etc, si cate babe in intretinere pentru viitoarele proprietati o veche meteahnă a actualilor preoti de dupa revolutie…..

        • Unu' Răspunde

          Mă alătur și eu celor 5000+ care subscriu 😉
          Hai sictir!
          50000:1

  4. x-ulescu Răspunde

    cei revoltati pe situatia cu lidl ..sa nu cumpere de la ei ..
    sa se vada cati sunt

  5. Unu' Răspunde

    Pentru fluidizarea traficului în zonă, o soluție mult mai bună ar fi rewalizarea unor pasaje subterane pentru pietoni!!! În alte orașe funcționează impecabil! Exemplu, tot Oradea, pe malul Crișului la intersecția Str. G. Magheru cu Str. Ștrandului și Str. Parcul Traian, înainte de Podul Dacia!

  6. Romi Răspunde

    Mulțumim mister Roca.Trebuia sa votați pt ședința anterioară.De data asta ați votat pentru deoarece votul dumneavoastră nu a avut nici o valoare.Trebuie sa conștientizați ca majoritatea cetățenilor pe care (teoretic)îi reprezentați nu sunt retardați mintali.Ma gândesc ca 4 ani de minciuni și găinarii ieftine au fost destul pt noi!!!!!!

  7. Cetăţeanul turmentat Răspunde

    Gata cu Evul Mediu. Preoţii să vadă de învăţătura morală, nu de urbanistică.

  8. olteanul Răspunde

    huoooooo,popi mizerabili ! incet incet,lumea isi da seama ce este de fapt biserica:un MIJLOC DE INDOBITOCIRE IN MASA !asta a devenit biserica,cu toti poponarii care o conduc!

    • Sergiu Răspunde

      Bravo ! Bine zis !

    • M Răspunde

      sunt hoti si fraieri peste tot, dar nu trebuie sa generalizam, oricare ar fi merseria omului gaseste in jurul sau un cretin. Sunt popi care isi fac treaba foarte bine, care cladesc o comunitate, care construiesc gradinite, au grija de batrani etc., binenteles omul de fata nu cred ca ar fi din aceasta categorie, e dubios ca de 20 de ani construieste biserica, timp in care altii au facut multeee.

      • mipudeco Răspunde

        Biserica aceea mananca bani de peste 28 de ani si va manca in continuare, ca doar nu ii mananca singura! Preotii de acolo nu sunt luati la intrebari de scandalagiii din jurul lor, le place sa tot dea bani iar la inmormantare sa mai dea si altii in plus? Cineva tot ar trebui sa ii caute prin buzunare pe acesti preoti. De ce nu este gata biserica, unde sunt banii adunati de 30 de ani?

  9. necredinciosu Răspunde

    Intro tara cu cit sint mai multi analfabeti cu atit mai multi enorias si popi mai bogati pentru ca ei sint intermediarii intre analfabet si dumnezeu si platesti PACATOSULE PROST ce esti tu daca vrei in rai:))

  10. necredinciosu Răspunde

    Normal ar fi sa-i pupam mina lui soco si sa ne inchinam in fata sfintiei lui iar cind o fi gata lacasu sa-l inconjuram in patru labe asa cum le place sfintiilor lor sa le dam bani sa se roage ptr noi ca ei au alta intrare la doamne doamne .(va urasc petru tupeu jegos ce il aveti)

  11. credinciosul Răspunde

    Sunt perfect deacord cu cele afirmate mai sus de “necredinciosul”, cu mici ajustari, că pe viitor nu o sa-i mai primesc in casa pe cei vizati, si nu am sa mai intru in biserica in cauza pana ……, voi medita mai mult asupra celor sfinte in casa mea, fara ajutorul preotilor corupti, avizi dupa averi, bani si proprietati, asa sa ne ajute domnul ……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.