Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Razii în cluburile din Satu Mare. Peste 100 de poliţişti au dat 180 de amenzi

razie clubUn număr de peste 100 poliţişti, însoțiți de 30 de jandarmi  au acţionat pe raza județului Satu Mare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor cu violenţă, ce se comit de regulă în zona discotecilor, barurilor, night club-urilor şi altor localuri de alimentaţie publică, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor de infracţiuni, a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracţiunilor, în baza unui plan de acțiune ce se derulează la nivel național.

Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică  împreună cu cei de investigații criminale, au efectuat în week-end acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică precum şi sancţionarea abaterilor rutiere.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi, cu precădere în zonele discotecilor, barurilor şi cluburilor, fiind efectuate controale în zona unităților de  profil, atât în mediul urban cît și din cel rural.

 În urma verificărilor efectuate, au fost constatate 3 infracțiuni judiciare și 6 de altă natură.

Totodată, pentru abaterile constatate au fost aplicate 187 sancțiuni contravenționale, în valoare totală 32 000 de lei, din care  5 pentru abateri de la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 66 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 4 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia personalului și 112 la regimul rutier.

Cu ocazia  constatării de infracțiuni și contravenții, a fost dispusă și măsura complementară de confiscare de bunuri în valoare aproximativă de 2500 lei

În acest context, în data de 06.08.2016, la ora 00:45, polițiștii  Secţiei  Poliţie Rurală Satu Mare,  au oprit în trafic pe raza localității Botiz, un autoturism condus de o femeie de  49 ani, din Satu Mare.

În urma controlului efectuat, a fost descoperită  în mai multe plase, cantitatea de 149 pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență Ucraina, depozitate în diferite locuri ascunse din vehicul, respectiv, sub scaunul dreapta fața și în husa acestuia, sub bancheta din spate și sub cele două preșuri din spate.

Cea în cauză este cercetată  pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Tot cu ocazia acestor acțiuni, polițiștii din Livada l-au oprit în trafic în data de 06.08.2016,ora 22.10, pe  N. N. , de 37 ani, din localitate, surprins în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, prin localitatea Dumbrava, deși nu  poseda permis de conducere.

Susnumitului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.