Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Guvernul a aprobat banii pentru centura Sătmarului. Lucrările pot începe

centura-satu-mareÎn cadrul ședinței de ieri, 19 septembrie, Guvernul României a aprobat hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1084/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, județul Satu Mare. Practic, Executivul a alocat suma de 460.152.000 lei pentru primul an și  270.249.000 lei pentru cel de-al doilea an, bani ce vor fi folosiți pentru a fi construită centura Sătmarului.

Prefectul Radu Bud a declarat că finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat și urmează ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial. După publicarea acestei hotărâri poate fi semnat ordinul de începere a lucrărilor.

De altfel, prefectul, alături de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, au făcut recent mai multe drumuri la București pentru a obține finanțarea realizării acestui obiectiv îndelung așteptat de sătmăreni.

Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de 13,572 km din care drum cu două benzi 5,6 km,cu o lățime de 10 metri, iar drum cu patru benzi 7,972 km, cu o lățime de 18,5 metri. De asemenea, vor mai fi cosntruite două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje. Investiția trebuie realizată în 12 luni de la începerea lucrărilor.

Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S-N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel. Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN 19A unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie.

Lucrările vor fi executate de asocierea Itinera SPA – Collini Lavori SPA – Via Design SRL.

14 comentarii

  1. Mits János Răspunde

    Sper că numai Dvs. ați greșit și nu Guvernul. Se vorbește despre modificarea HG 1084/06.11.2012. Aici sunt încurcate ițele, pentru că acest HG a fost modificat deja cu HG 957/04.12.2013 care a reaprobat indicatorii tehnico-economici la Varianta de ocolire. Ba mai mult licitația lucrării, respectiv contractul încheiat este bazat pe HG 957/2013. Diferența este mare:

    1. HG 1084/2012: Lungimea traseului=13.572 km (5,6 km cu2 benzi și 7,975 km cu 4 benzi) Valoarea totală (cu TVA)= 379.845 mii lei din care C+M=315.332 mii lei. Durata de execuție=12 luni
    2. HG 957/2013: Lungimea traseului=19.540 km (5,6 km cu 2 benzi și 13,940 km cu 4 benzi) Valoarea totală (cu TVA) = 730.401 mii lei din care C+M=595.882 mii lei. Durata de execuție=24 luni. Valoarea repartizată pe ani: Anul I.=460.152 mii lei, Anul II.=270.249 mii lei.
    3. Prevederile contractului după atribuire: Lungimea traseului=19.540 km (5,6 km cu 2 benzi și 13,940 km cu 4 benzi) Valoarea totală (fără TVA) = 304.790.863,19 lei. Durata de execuție=24 luni, din care 5 luni proiectare, 18 luni execuție. Momentan fără odin de începere.

    Diferența provine, că în timp ce HG 1084 prevedea doar 13,572 km de executat (de la bul. Lucian Blaga până la DN19 – drumul spre Petea), HG.957 prevede 19,540 km de executat (până la str. Botizului). Harta prezentată de Dvs este prima variantă cu 13.572 km. (de fapt lungimea traseului este luat de la HG.1048, iar costul este luat de la HG 957!)

    Repet: sper că Dvs ați greșit!!!

  2. Nits János Răspunde

    Scuze, harta la care mă refer, nu la Dvs am văzut dar restul este corect ce am scris. De fapt toate saiturile care au prezentat știrea au prezenta cu aceiași date.

  3. M Răspunde

    Doamne ajuta!!!

  4. radu Răspunde

    Da…da…, tot asa au venit banii si pentru podul peste Somes in 2012. De promisiuni mi-e plin podul.

  5. mama Răspunde

    Proiect care la incepul si finalizat ministrul SILAGHI. Dacă sunt așa tari (prefectul și președintele consiliului județean) de ce nu rezolvă urgent drumul spre HOMOROANE, centura CAREIULuI, celelalte de care se plângeau? Pe cei care au depus efort pentru acest proiect, să îi ajute bunul DUMNEZEU, după merite.

    • TANAR ! Răspunde

      ce prostii debotezi, unde e finalizarea ? kktu ala se numeste centura ? de pe petea, pana la micula ? si pe cealata parte de somes cum ajungi ?

      • nuconteaza Răspunde

        “Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. ”

        Haoleu, cat fer trebuie sa fie acolo…

        • nuconteaza Răspunde

          Scuze pentru dublu post. Scuze n-am vrut sa te i-au asa.. ideea e sa citesti cu atentie. (Am avut o dimineata naspa)

      • mama Răspunde

        Când un proiect este aprobat este finalizat. Când o lucrare este terminată este finalizată. De ce vorbești tu este o scurtătură. Pentru proiectul aprobat v-a trebui să te documentezi ce cuprinde. Așa să ne ajute DUMNEZEU.

  6. maxx Răspunde

    am 43 de ani.Nu cred ca eu mai am sansa sa circul pe centura asta,orcum in 50 de ani nu va fi terminata

  7. satmarean Răspunde

    – Ce trist ca nu mai credeti nimic !…Politicul de 26 de ani v-a marcat cu atata neincredere, suspiciuni , agresivitati !…
    Nu e vina voastra ca nu credeti nici cand un Premier adevarat , ardelean serios, care nu v-a promis nimic , care “tace si face” lucruri bune pt viitorul tarii si DA o hotarare de guvern si aloca bani pt o mare lucrare !…Nu sunt vorbe , ci FAPTE !O hotarare de guvern. Nu vorbe ! Hotarare de guvern !

    Ramane de vazut ce alegeri veti face in decembrie 11 ! Daca veti merge la vot sau veti fi indiferenti si veti lasa bunicii si parintii vostri sa decida in numele vostru iarasi !…Sau vom merge cu totii la vot si vom alege BINE ! Politicul de 26 de ani ne-a aratat limitele !

    Vor fi parlamentarele decisive pt urmtoarele decenii din viata noastra !
    Veti vota partidele care il sustin pe cel mai onest premier RO- DACIAN CIOLOS -adica, USR , PACT , poate si PMP daca se impaca cu M 10 si devin mai puternici impreuna, in definitiv, sunt parte din Dreapta romanesca,poate si Alianta Noastra daca il sustin ca premier pe Dacian Ciolos si, bineinteles,PNL ( da’ e mare pacat ca PNL se scufunda din cauza dlui Blaga,copresedinte, care a ramas in folclor ca a devenit presedinte PDL dupa ce a insfacat urna si a fugit cu ea, refuzand renumararea voturilor de la ultimul Congres !…(daca ar iubi Dreapta romaneasca dl. Blaga, cu tot respectul, s-ar retrage din motive personale si ar veni, de pilda , Cezar Preda…, sau Andreea Paul, sau altcineva iubit/respectat…).

    Timpul jocurilor politice a trecut !…Viitorul tuturor poate fi extrem de cenusiu sau, dimpotriva, LUMINOS , PROSPER si DEMN , SIGUR …E atat de simplu cu conducatorii potriviti !…Ce alegeti ?! DRAGNEA sau CIOLOS ?!…TRECUT sau VIITOR ?…
    Schimbarea in bine este in fiecare din noi !…
    GO CIOLOS ! GO !!!…pt BINELE tuturor fii puternic CIOLOS si GO ROMANIA si POPOR MINUNAT care esti !….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.