Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Mega Mall-ul NEPI de la Satu Mare, obstrucționat. Doi sătmăreni cer terenurile înapoi

NEPI Satu MareDoi cetățeni, foști proprietari ai unei suprafețe de teren de 7.534 mp din zona străzilor Dunării și Digului, exact unde voiau cei de la NEPI să construiască un maga-mall, își cer terenurile înapoi în instanță.

Cei doi au fost expropriați în 1999 de Primăria Satu Mare pe când se urmărea construirea în zonă a unei săli polivalente. Cum pe terenurile respective nu s-a construit nimic de atunci, cei doi sătmăreni au apelat la instanță pentru a-și recupera terenurile. Însă Primăria Satu Mare a angajat un expert tehnic care a evaluat acele terenuri la circa 444.500 de euro, bani pe care cei doi cetățeni ar trebui să îi achite municipalității pentru a intra în posesia acelor terenuri. Evaluarea făcută urmează a fi aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local unde se va decide dacă va fi acceptată această sumă sau nu. Practic, dacă își primesc terenurile înapoi, ei trebuie să plătească valoarea de piață a terenurilor, din moment ce au fost expropriați.

Referitor la mega-mall-ul NEPI, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a precizat că investitorii nu au renunțat la proiect și că vor veni miercuri la Satu Mare pentru alte discuții și pentru a afla care este starea juridică a terenurilor pe care urmează să se facă construcția.

”Chiar și astăzi (n.r. – ieri) am vorbit cu reprezentantul investitorului care va veni miercuri la Satu Mare. O să discutăm, să vedem ce planuri au, cum văd ei această investiție, și urmează să vedem ce se va întâmpla. Până acum nu au spus niciodată că ar renunța la acel proiect. Ei au cumpărat mult teren, și dispun de 4,5 hectare de teren în zonă, o suprafață imensă. Dacă tot l-au cumpărat bănuiesc că își doresc să-l valorifice”, a precizat Kereskenyi Gabor.

Conform ultimelor planuri prezentate de NEPI cu investiția de la Satu Mare, suprafața pe care se va construi s-a redus de la 27.900 mp, cât era prevăzut inițial, la 17.000 de mp. 

7 comentarii

  1. aldo Răspunde

    daca cei doi au fost expropriati, cum sa plateasca inca ei pentru propriul lor teren ?! taxe de proces ?
    “Practic, dacă își primesc terenurile înapoi, ei trebuie să plătească valoarea de piață a terenurilor, din moment ce au fost expropriați.”

    • Unu' Răspunde

      La momentul exproprierii, cei doi au primit din partea municipiului o anumită sumă de bani, care a fost stabilită (dacă îmi aduc bina aminte) de către instanță la o valoare muult prea mare față de prețurile terenurilor din zonă la momentul respectiv! Deci au primit bani pe acel teren, iar acum proprietarul terenului este Primăria Satu Mare! Deci, da, foștii proprietari vor trebui să dea bani pe acel teren, dar au acest drept!
      Foștii proprietari probabil că n-au niciun fel de pretenții acolo, dar probabil că ceva rechin (gen. Michael Power) vrea să pună mâna pe teren ca să-l revândă mai departe pe bani frumoși! Probabil că NEPI ar fi dispuși să plătească câteva milioane bune (de Euro) nu sub jumate de milion, la cât l-a evaluat evaluatorul desemnat de primărie (în urma unei licitații de pe vremea lui coi-ca dorel de sătmar!
      )!!!

      • Cosmin Răspunde

        Bine punctat!

      • Karlos Răspunde

        Rechinul chiar exista, de doi ani combina fostii proprietari sa se uneasca ptr. proces (promitand sustinere financiara) , sau sa-i vinda lui drepturile, pentru a putea merge in instanta.

        fostii proprietari, de pe Digului si Dunarii,pe langa bani, au primit apartamente deasupra la Lotus si Electrica de pe Careiului…

  2. unu Răspunde

    acum am inteles si eu , pentru ca din articol nu s eintelege prea mult

  3. REAL-CINIC Răspunde

    Cei doi “nedreptatiti” sunt aceiasi dubiosi frati ORHA – Ioan si AUgustin _ care au incercat o manevra oneroasa cu fostul primar ANDERCO pentru a pune mana pe 1,5 milioane de dolari din bugetul local fix in perioada 1998-1999 . Acum vor o alta manevra, de care nu e deloc strain nici mafioformul ALEXANDRU MOLNAR, fost sef al Politiei judetului Satu Mare. Se pare ca mai sunt multi bani de sifonat de la bugetul local si piticania (la propriu si la figurat) de Kereskenyi intra in aceeasi hora ca si Anderco la vremea lui..

    • Joska Răspunde

      mai, real-cinic, mare fraier ai fost intocmit (ceva de genul carat de muste)!!! daca manevra, ,,oneroasa”cum o numesti tu, se realiza, acuma primarie, prin primarul Kereskenyi cistiga citeva meleoane de euroi!! dar tu …..de unde sa stii daca bibilica are creier mic-mic-mic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.