Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Misiune îndeplinită cu succes. Poliţiştii sătmăreni s-au întors de pe litoral

traficanti droguriCei patru poliţişti sătmăreni care au fost detaşaţi în interes de serviciu pe litoral, în perioada estivală, s-au întors acasă, îndeplinindu-şi misiunea cu succes.

Poliţia Română a anunţat, printr-un comunicat de presă, că luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2016.

Pe parcursul unei singure săptămâni, aproape 11.000 de poliţişti aflaţi în stradă au constatat aproape 6.800 de infracţiuni şi au aplicat peste 54.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 15.900.000 de lei.

În urma activităţilor, au fost constatate 6.795 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 1.127 de persoane au fost surprinse în flagrant delict. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 3.901 persoane, iar alte 92 de persoane urmărite, dintre care 76 la nivel naţional şi 16 la nivel internaţional, au fost depistate.

Poliţiştii au reţinut 2.837 de permise de conducere, dintre care 314 pentru consum de alcool şi 833 pentru viteză şi au retras 1.034 de certificate de înmatriculare auto.

Din judeţul Satu Mare au fost detaşaţi pe litoral patru poliţişti. Chiar dacă nu au avut misiuni uşoare, ei şi le-au îndeplinit cu succes.

După cum am scris, poliţistul sătmărean Antim Benchis, detaşat pe litoral, a fost agresat de un interlop în timpul unei intervenţii în staţiunea Efortie Nord. Polițistul din Satu Mare a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a avut curajul să intre într-un grup de scandalagii cu cuţite şi să-l încătuşeze pe unul dintre ei. Poliţiştii au fost sesizaţi că la o terasă are loc un scandal cu cuțite iar când au ajuns acolo agresorii au fugit către altă terasă. Cele două echipaje de poliție au vrut să îi ducă pe scandalagii la secția de poliție, dar agresorii au refuzat iar în momentul în care au vrut să-i încătușeze, au devenit agresivi. Polițiștii au reușit să îl încătușeze pe unul dintre infractori și să-l bage în maşină, moment în care circa 20 de persoane au început să arunce cu bolovani, încercând să-l scape. În acel moment, poliţiştul sătmărean a scos pistolul, i-a somat să se oprească şi a chemat în sprijin un alt echipaj. În secţia de poliţie, unul dintre încătuşaţi l-a lovit pe sătmărean şi i-a spart arcada. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile.

Tot Antim Benchiş a apărut în unele fotografii publicate de spynews.ro, care au devenit virale pe internet, fiind unul dintre poliţiştii care a prins un grup de traficanți de droguri. Traficanţii operau în zona staţiunilor Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti. 
Bărbaţii au fost prinşi în zona gării Eforie Nord, asupra lor găsindu-se zeci de plicuri cu substanţe de origine vegetală. Toţi cei cinci au fost reţinuţi pentru audieri. 
De asemenea, poliţiştii sătmăreni au fost cei care l-au prins pe un membru MISA, acuzat de corupere de minori.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.