Ultima actualizare: ieri, 21:31
Naţionale

Cine este Luca Niculescu. Jurnalist, ambasador și acum desemnat premierul României

Luca Niculescu a fost desemnat, luni seara, de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. Fost jurnalist, ambasador al României în Franța și actual secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Niculescu are o carieră de peste trei decenii în presă și diplomație.

Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București. Are 55 de ani și a absolvit, în anul 1995, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Un an mai târziu, în 1996, a obținut un master în Jurnalism European la Centrul Universitar pentru Jurnalism din Strasbourg, Franța.

Peste două decenii în presă

Cariera lui Luca Niculescu a început în jurnalism. În 1992, pe când era încă student, a început să lucreze la Radio Delta, postul care avea să devină ulterior RFI România. A trecut prin mai multe etape ale meseriei, de la reporter și redactor până la realizator de emisiuni, iar din anul 2000 a devenit redactor-șef al RFI România.

De-a lungul anilor, a realizat și moderat emisiuni pe teme politice și internaționale la mai multe posturi de televiziune. A prezentat „Afaceri externe” la The Money Channel, iar între 2007 și 2012 a moderat la TVR1 emisiuni precum „Arena publică”, „Europa ne privește” și „Fără frontiere”. Din 2012 a realizat la Digi24 emisiunile „Imparțial” și „Pașaport diplomatic”.

În paralel, Luca Niculescu a fost corespondent permanent în România pentru mai multe instituții media din Franța, printre care France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul „Libération”. A semnat, de asemenea, timp de mai mulți ani o rubrică în publicația „Dilema Veche”.

Din presă, direct în diplomație

În anul 2016, Luca Niculescu a părăsit jurnalismul și a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța. A fost acreditat, de asemenea, în Principatul Monaco și Principatul Andorra. A ocupat aceste funcții până în anul 2022.

În perioada în care a fost ambasador la Paris, a reprezentat România și în relația cu organizațiile internaționale cu sediul în capitala Franței, printre care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei.

Între 2019 și 2022 a fost și președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța.

Omul care coordonează aderarea României la OCDE

După încheierea mandatului de ambasador, Luca Niculescu a fost numit, în septembrie 2022, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE.

În această calitate, el a coordonat procesul tehnic și diplomatic prin care România urmărește să devină membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, una dintre principalele organizații economice internaționale.

Numele lui Luca Niculescu fusese vehiculat în ultimele luni atât pentru conducerea Ministerului Afacerilor Externe, cât și pentru funcția de prim-ministru. În luna septembrie, acesta era deja prezentat drept una dintre variantele de premier independent luate în calcul de președintele Nicușor Dan.

Distincții primite

De-a lungul carierei sale, Luca Niculescu a primit mai multe distincții. Printre acestea se numără Legiunea de Onoare a Franței în grad de Comandor și Ordinul Artelor și Literelor în grad de Comandor, acordat de Ministerul francez al Culturii. A primit și Crucea Regală a României.

În anul 2010 a fost desemnat „Jurnalistul european al anului” de Institutul European din România, iar în 2008 și 2011 a primit premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show.

 

11 comentarii

  1. Kozmaring Răspunde

    Mno…

  2. c-block Răspunde

    Măcar ne va da știri politically corecte 😵‍💫🤒🤪 Deja m-am plictisit de jocul ăsta uite guvernul, nu-i guvernul.

  3. Ur Szula von der Xula Răspunde

    Retardatu își bate joc de țară.

  4. Nostradamus Răspunde

    Încă un pas mic spre anticipate.☺️
    Usereul și udemereul vor reuși cu greu sa facă 5% și poate rămân fără funcții și bani
    PNL lui Bolojan se rupe și o parte merge la usere(.Usere intră atunci în Parlament )
    PSD face spre 30%
    Aur merge spre 50,plus redistribuirea de la cei care nu intră…aur are 50+1
    Să aveți un somn plăcut.
    🤩🤑☎️🇱🇷🇺🇦🇮🇱🇻🇦🇪🇺 Lucrează pentru tine

    • Kozmaring Răspunde

      Asta nu noi decidem. Ci din EU. O sa spuna ca erau probleme cu voturile.

      • Hai Răspunde

        Că pe mine mă preocupă soarta Limbricului , că tare se zbătea in ultimul timp , mai tare ca in perioada lui CÎȚU !!!

    • Baba Vanga Răspunde

      Da, da, mai taie din elan ca o dai ca si aia de sondeaza dupa comanda clientului!
      Hai sa incerc si eu o estimare si apoi om vedea pe viitor cate o iesi. Eu zic asa:
      1. UDMR si USR raman constante, nici nu scad, nici nu cresc.
      2. Absolut toti micro-suveranistii gen POT, Sosoaca si altii de astia care au prins pragul, acum sunt PA! Sub 3% fiecare! Votantii lor au cotit spre Simion!
      3. AUR, da, e cel mai avantajat, are cresterea cea mai mare, pentru ca a luat de la suveranistii mici, georgesti, sosocari, pot, etc si marea felie, DE LA PSD! Nici in vise nu va face 50%, se va opri undeva la 40, poate pe fondul unor gafe, doar la un 37-38%, dar oricum ei castiga!
      4. PNL, posibil si sa creasca foarte putin, dar mai degraba sa ramana constant. In cel mai rau caz, scade foarte putin, cu 1-2 procente. Pentru votantii lor, Bolojan ramane onest, si oricum mai bun decat ratacitul ala de general Ciuca!
      5. PSD-ul pe care tu il vezi la 30%, e cel mai mare pierdant, pentru ca tot, dar absolut tot ce creste la AUR in afara de suveranistii aia mici pe care ii absoarbe, vine exclusiv de la PSD! Cu cat creste AUR, cu atat scade PSD. Asa ca, PSD poate avea soarta PNTCD-ului, in prima faza sa cada dezastruos la un 15-17%, si pe fondul asta, la urmatoarele alegeri, sa devina total irelevant, gen 5%… Repet, pe cresterea AUR-ului. Toti nemultumitii care erau votanti PSD si le-a ajuns, au acum o alternativa pe nisa lor, si aia este AUR! Aia n-o sa treaca niciodata la PNL sau USR, doar la AUR!

  5. Aida Răspunde

    Nostradamus a împărțit procentele pe partide,au ieșit 135 %, nu contează, anticipate să fie,trebuie să rupem pisica,Georgescu președinte (are tot dreptul )

  6. Aida Răspunde

    Iar nu mi-am luat pastilele. Me scusati dak delirez. De la mine de la Italia e usor sa scriu, nu costa. Si internetul am pe wifiul vecinului.

  7. Maci Laci Răspunde

    Ce moacă de Hitler are…

    • altu fără bmw Răspunde

      Spusei toate astea uitându-te în oglindă? Măcar o crăpat de la moaca ta? Ce-ți mai face apa caldă? Te spălași până la urmă? Că de o vreme ai lăsat-o mai moale cu ștranduuuuuu, vuuuuii!!!!! 🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.