Psihologi slab pregătiți. Zilele trecute, Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Satu Mare a organizat un concurs pentru ocuparea unui post de psiholog stagiar la Centrul Social pentru Adulți, adică la Adăpostul de Noapte. Din păcate, din cei șapte candidați, nici unul nu a reușit să obțină un punctaj care să le permită să ocupe acest post.
Doi dintre candidați nu s-au mai prezentat la proba scrisă, iar ceilalți cinci au luat note de-a dreptul jenante pentru cineva care pretinde că a făcut o astfel de facultate. Punctajul maxim a fost de 100 de puncte, însă candidații au reușit să obțină doar 30, 10, 8, 4 puncte. Mai mult, unul dintre ei a reușit performanța de a obține zero puncte.
Nici concursul pentru muncitor paznic nu a avut mai mult succes, niciunul dintre cei doi candidați nu au reușit să obțină punctajul necesar.
În această situație, conducerea SPAS Satu Mare se vede nevoită de a organiza un nou concurs pentru ocuparea celor două posturi peste circa o lună. Dacă și la concursul respectiv se vor prezenta candidați la fel de bine pregătiți atunci sunt mici șanse ca Adăpostul de Noapte să aibă, prea curând, un psiholog.