Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Robert Tarr, doar sub control judiciar. Are 31 de capete de acuzare

robert tarrDeși toată lumea s-ar fi așteptat să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, mai ales după ce a dispărut aproape o lună de zile cu banii clienților, fostul administrator al Agenției de Turism „House of Travel” din Satu Mare, Robert Tarr a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Magistrații au luat această decizie ieri, după ce Robert Tarr a fost prins marți, 6 septembrie, în apropiere de Gura Humorului. Polițiștii l-au adus la Satu Mare unde a stat încarcerat 24 de ore în arestul IPJ.

În perioada ianuarie – august, Robert Tarr a înșelat mai multe persoane fizice, prin oferirea unor pachete turistice externe și bilete de avion pentru care a încasat sume de bani cuprinse între 100 și 4.100 de euro, fără a mai face ulterior demersuri către tur-operatori și companii aeriene privind contractarea și achitarea serviciilor turistice. Apoi, în data de 9 august, acesta a dispărut din Satu Mare cu banii clienților, cauzând un prejudiciu de 44.100 euro.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a 19 infracţiuni de înșelăciune și 12 infracțiuni de înșelăciune calificată, adică 31 de capete de acuzare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.