Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sindicaliștii la poarta Draxlmaier: Să lupte și angajații pentru salarii

conferinta-sindicat-draxlmaier-satu-mareUn grup reprezentativ al Sindicatului Liber din Cablaje Pitești, format din secretarul general Narcis Dinel, președintele economic, Virgil Căldare, și avocatul sindicatului, Florina Uță-Cârstea, au susținut astăzi o conferință de presă chiar la intrarea principală a fabricii Draxlmaier din Satu Mare. Alături de ei au fost și doi membri de sindicat din Satu Mare. Aceștia au cerut sprijinul angajaților de aici pentru a forma un sindicat puternic care să lupte pentru salariile lor.

Avocatul sindicatului a precizat că au venit la Satu Mare cu intenția de a formula o acțiune în instanță pentru a le apăra drepturile salariaților de la fabrica din Satu Mare.

”Am venit la Satu Mare în urma acestor accidente de muncă care au fost înregistrate la fabrică și în urma deselor colaborări pe care le-am avut cu salariații. Acuma nouă ne pare rău că nu au curaj să vină să și probeze lucrurile. Intenționăm să formulăm o acțiune în instanță prin care să le protejăm drepturile. Dar ca să-i putem ajuta trebuie să se ajute și ei. Cea mai mare dificultate pe care o avem în acest moment este să strângem aceste probe pentru a promova acțiunile în instanță. Oamenii nu au curaj să iasă în față. Ne semnalează problemele, se dau declarații peste declarații, dar când vine vorba să apară în instanță să-și dea acordul nu o fac. Facem un apel la foștii salariați, care au asistat la accidente de acest fel în unitate, sau la încercările de opoziție la activitatea sindicală, făcute, din păcate, cu reprezentanții salariaților, să ni se alăture”, spune Florina Uță Cristea.

Reprezentanții sindicatului confirmă faptul că la Satu Mare sunt cele mai mici salarii din întreg grupul de firme Draxlmaier, adică salariul minim pe economie, în timp ce la Pitești, spre exemplu, salariul este de 1.800 de lei brut.

Avocatul sindicatului a mai precizat că la Satu Mare nu sunt prevăzute anumite drepturi la contractul colectiv de muncă și, după părerea acestuia, acest lucru este cauzat de faptul că nu există sindicat. A dat ca exemplu fabrica din Pitești unde sindicatul a reușit să negocieze un salariu bunicel și mult mai multe drepturi.

”Aici trebuie să intervină și angajații. Să lupte și ei. Noi vrem să-i aducem la aceleași nivel salarial, dar vrem să se implice și ei puțin. Trebuie să avem cât mai mulți membri de sindicat pentru a putea negocia în favoarea muncitorilor, a contractului colectiv de muncă. Acum negocierea o face reprezentatul muncitorilor, care este tot un șef, atunci ce pot să obții”, a mai spus Uță Cristea.

La Satu Mare, sindicatul are o celulă de bază formată din circa zece persoane, însă sindicaliștii spun că, de fapt, în fabrică sunt circa o mie de membri de sindicat.

”Încă nu au fost organizate alegeri la Satu Mare, dar pe viitor dorim să găsim o locație, un spațiu, să avem o organizare permanentă, să modificăm puțin structura organelor de conducere în sensul că să alegem niște oameni care sunt toată ziua în fabrică, să fie la curent tot timpul cu problemele care apar. Intenționăm să facem și un oficiu juridic care să ofere tot timpul consultanță juridică angajaților”, mai spune avocatul sindicatului.

Acesta a mai precizat că la Satu Mare au existat și există tot felul de forme de constrângere să renunța la adeziuni.

”Am informații, pe care acum, din păcate nu le pot dovedi, că au fost confiscate și adeziunile muncitorilor la sindicat. Un maistru a confiscat 200 de adeziuni la sindicat”, a spus avocatul.

Demn de remarcat că în timpul desfășurării conferinței de presă, cei de la schimbul doi intrau în fabrică dar niciun angajat nu a avut curaj să se apropie de locul desfășurării acesteia. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.