Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Muzica lumii în MusiCat!

afis_canarro01Sătmărenii sunt invitaţi la o excursie muzicală în jurul lumii, vineri. 28 octombrie. Centrul Cultural G.M. Zamfirescu şi MusiCat au invitat formaţia Canarro pentru o iniţiere în muzica tango, bossa-nova, gipsy jazz şi în general, în lumea fermecătoare a world music.

Istoria trupei începe în 2002, sub forma unui duet de muzică stradală pe acordeon şi vioară, membri fondatori fiind prieteni din copilărie. În forma actuală, repertoriul este alcătuit din piese renumite şi binecunoscute, regândite în ritmuri de tango, de django swing, cu elemente de bossa-nova. Canarro este printre puţinele formaţii din Europa Centrală care îmbină tradiţionalul gipsy jazz cu stilul maestrului Django Reinhardt, aducând elemente jazz şi swing din anii `30, cu multă improvizaţie şi originalitate.

Organizatorul evenimentului este Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, concertul începe vineri de la ora 21.30, iar intrarea este liberă. Echipa MusiCat vă recomandă lângă ritmurile latino şi vinuri alese. Rezervările se pot face pe 0743 933 541 sau pe pagina de facebook MusiCat Caffe & Pub.

canarro2

Repertoriul bogat, ritmurile binecunoscute vor aduce atmosfera oraşelor mediterane, a Parisului interbelic sau chiar pulsul muzicii balcanice pe scena MusiCat! Vă aşteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.