Ultima actualizare: azi, 10:59

Locale

Polițiștii au descins pe străzile Toamnei și Ion Ghica. Ce au găsit aici

politiaPolițiștii sătmăreni au descins azi dimineață în mai multe locuințe sociale din Satu Mare. În dimineața zilei de 21.10.2016, între orele 06:00 – 10:00, politiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și ai Serviciului Criminalistic, au desfășurat o acțiune preventivă  pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, în zonele  cu risc criminogen crescut de pe  străzile Toamnei și Ion Ghica din municipiul Satu Mare.

Pe lângă activitățile specifice de legitimare/identificare de persoane, s-a urmărit respectarea legislației referitoare  la normele de conviețuire socială, la regimul domiciului și de evidență a persoanelor, dar și prinderea unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.

Astfel, au  fost depistați doi bărbați  față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și care se sustrăgeau urmăririi penale și care au fost preluați de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

Pe o stradă  adiacentă razei de acțiune, a fost identificat un  bărbat  de 48 de ani din Satu Mare care se avea asupra  sa un bagaj voluminos. La controlul efectuat s-a constatat faptul că acesta transporta  în bagaj cantitatea de 99 pachete țigări de proveniență ucraineană, netimbrate în România. Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

7 comentarii

  1. Anonim Răspunde

    :)) a-ti prins un mare infractor cu 10 cartuse de tigari, voi coruptilor care sunteti pe-o mana cu POLITIA DE FRONTIERA, zilnic trec sute de masini burdusite cu tigari pe care voi ii tolerati si va legati de cate unul altul care este mai amarat.
    POLITIA ROMANA=HOTI CU ACTE IN REGULA

    RUSINE!!! FITI CORECTI CU TOATA LUMEA, NU DOAR PARTIAL!

    • Vasile Răspunde

      Inca nu te-ai inscris la concurs? Sau te-au picat la psihologic?

    • matematica zilelor noastre Răspunde

      100 pachete tigari = 5 cartuse, intr-un cartus sunt 20 pachete. grea-i matematica. in consecinta, 99 pachete de tigari sunt aproape 5 cartuse

      • matematica zilelor noastre Răspunde

        pentru ANONIM, mai fa-ti odata calculele, ca nicidecum nu avea cum sa iti dea tie 10 cartuse :))

      • Anonim Răspunde

        Intr-un cartus de tigari sunt 10 pachete. Incultilor. Inca mai sustineti sus si tare ca sunt 20 de pachete intr-un cartus – hahaha dovada clara de prostie si tampenie

      • Rapidu Răspunde

        Care marca de cărți a de tigari are 20 pachete? Matematica?

  2. Fara Cap Răspunde

    Ce inaltime avea punga? Daca tot masurati faceti-o pana la capat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.