Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Poștașii sătmăreni, la un pas de grevă generală. Azi au protestat (FOTO)

protest-postasiAngajații Poștei Române, inclusiv cei din Satu Mare, ar putea intra în grevă generală încă de la începutul lunii noiembrie. Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali (SLP) Satu Mare, Trandafir Tripon, a precizat pentru PortalSM că din cele 13 revendicări avute pe listă încă din primăvară, până în prezent a fost rezolvată doar una singură.

În acest context, astăzi, peste 300 de angajați ai Poștei Române din cinci județe au participat la un marș pe străzile din Baia Mare. La acțiunea de protest au fost prezenți și 42 de angajați ai Poștei Române din județul Satu Mare, alături de colegii lor din Maramureș, Bihor, Bistrița și Sălaj. Protestatarii s-au strâns la ora 10 în fața Oficiului Poștal numărul 1, după care au plecat în marș pe principalele artere ale orașului până la Prefectura Maramureș.

Președintele SLP Satu Mare, Trandafir Tripon, a arătat că următorul pas este greva generală.

”În mod normal, ar trebui să avem un răspuns clar până la finele acestei luni. Dacă măcar o mare parte dintre revendicările noastre atunci este foarte posibil ca odată cu începutul lunii noiembrie poștașii din întreaga țară să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată”, a precizat Trandafir Tripon. 

Revendicările membrilor de sindicat, nerezolvate după 7 luni de negocieri, amânări și promisiuni sunt majorarea cu 200 lei a salariilor, îmbunatățirea condițiilor de muncă și obligarea conducerii Poștei, de către acționarul majoritar – Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională – de a crește veniturile companiei.

Liderii de sindicat sunt supărați că la ultima întrunire a Consiliului de Administrație, de vineri, nu au fost nici măcar invitați pentru eventuale negocieri. 

Un comentariu

  1. Nenea Răspunde

    ma lasi ma, mie posta imi vine cu 14 zile intarziere… imi expirase dovada pana a adus postasita talonul de la masina la fel si cu scrisorile am primit cele de craciun la boboteaza si asa o tine de ani de zile am facut reclamatii si cu atat am ramas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.