Ultima actualizare: azi, 18:10
Locale

Problemele de la Draxlmaier ajung la Prefectură. Radu Bud vrea clarificarea lucrurilor

Conferinţă a sindicaliştilor, în stradă

Conferinţă a sindicaliştilor, în stradă

Problemele condiţiilor de muncă şi ale salariilor angajaţilor de la Draxlmaier Satu Mare vor fi discutate de liderii sindicali, patronate şi reprezentanţii instituţiilor statului în cadrul Comisei de Dialog Social de pe lângă Instituţia Prefectului. Subiectul a fost deschis de preşedintele BNS Satu Mare, Mircea Miclăuş, la ultima ședință, iar prefectul Radu Bud a propus să se facă o ședință separată pe această temă, în care să fie clarificate toate aspectele.

“Nu ştiu cât cunoaşteţi din condiţiile de muncă, stresul care apare la angajaţii ăia, şi chiar v-aş ruga, dacă vă dă societatea o evidenţă a fluctuaţiei de personal din ultimii doi ani de zile, de exemplu, şi o să rămâneţi surprins. Sunt foarte multe, din informaţiile pe care le avem noi. Probabil ştiţi că s-a încercat constituirea unui sindicat şi au avut probleme din cauza asta. Eu o să susţin tot ce înseamnă și mi se pare normal să își și creeze un sindicat acolo din moment ce avem o lege care ar trebui s-o respecte însăși societatea respectivă”, a declarat Mircea Miclăuş.

El a subliniat că sunt diferenţe foarte mari între salariile angajaţilor fabricii din Satu Mare şi a celor din Piteşti, unde există un sindicat, arătând că acest lucru este anormal.

“Sunt diferenţe majore la Satu Mare faţă de celelalte zone unde mai are reprezentaţe societatea, , şi la condiţii de muncă, şi la salarizare. Mi se pare anormal ca o societate să aibă diferenţe de genul ăsta. Am văzut contractul lor coletiv de muncă de la Piteşti şi am văzut ce condiţii au aici la Satu Mare. Este diferenţă mare. Pot să vă spun clar”, a mai spus Miclăuş.

Prefectul a spus că acest subiecct va fi dezbătut într-o altă şedinţă, iar dacă lucrurile spune de sindicalişti se confirmă, există, într-adevăr, o problemă.

“Dacă este adevărat ceea ce spuneţi, este într-adevăr o problemă. Haideţi să purtăm o discuţie pe tema asta, să fie o temă adoptată de noi, să avem o discuţie cu ei. Eu îl invit pe acel domn de acolo”, a spus Radu Bud.

La şedinţă va fi invitat şi un reprezentant al sindicatului din Piteşti.

2 comentarii

  1. Miclaus Mircea Răspunde

    Buna ziua,

    Doresc sa faceți o corecție la subiect, si anume:
    La ședinta de Dialog Social nu a fost prezent Dl. Tripon Trandafir (președintele Sindicatului Posta Romană) ci eu, Miclăuș Mircea – președintele BNS Filiala Satu Mare. Vreau sa corectați aceasta greșeală.

    Mulțumesc

    Miclaus Mircea Viorel
    Președinte
    BNS Filiala Satu Mare

  2. cârcotaş Răspunde

    Vedeţi ce simplu era,le rezolvă Bud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primele imagini de la accidentul mortal de pe Inăului (FOTO)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare a dat publicităţii imaginile surprinse la accidentul de pe str. Inăului din...

Închide