Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sesiunea de primirea a proiectelor producătorilor la AFIR, prelungită

afirAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții prin intermediul submăsurilor 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și 9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) până la data de 30 decembrie 2016, ora 16.00.

Aceste două submăsuri (sM) din cadrul PNDR 2020 au fost deschise pentru prima dată în acest an. Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea 2016 este de 7,1 milioane de euro, împărțită astfel: 4,9 milioane de euro pentru sectorul agricol și 2,2 milioane de euro pentru sectorul pomicol. Precizăm, de asemenea, că valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul submăsurilor 9.1 și respectiv 9.1a este de maximum 100.000 euro/ an, pe o perioadă de maximum 5 ani de la data înființării grupului de producători. Intensitatea sprijinului public acordat este de 100% nerambursabil.

Scopul finanțărilor acordate prin aceste submăsuri îl constituie încurajarea înfiinţării şi susținerea funcţionării administrative a grupurilor de producători din sectorul agricol sau în cel pomicol, recunoscute în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare. De asemenea, se urmărește îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanţul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, prin creșterea valorii adăugate a produselor agricole. 

Toți cei interesați să depună proiecte pentru înfiinţarea grupurilor de producători, atât în sectorul agricol, cât și în cel pomicol, pot consulta gratuit pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) Ghidul Solicitantului aferent sM 9.1 și sM 9.1a.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare acordată prin PNDR 2020 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol recunoscute oficial de MADR (înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014), conform legislaţiei naţionale în vigoare (Ordonanţa Guvernului nr. 37/ 2005 cu modificările şi completările ulterioare), care au ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole, care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect și care se încadrează ca IMM (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii cf. L 346/ 2004) – încadrarea în categoria IMM se va demonstra doar la depunerea Cererii de Finanțare.

Sprijinul financiar se acordă în baza unui Plan de Afaceri (PA) prezentat de către solicitant, care trebuie să detalieze activitățile planificate ale grupului privind:

– adaptarea producției și produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerințele pieței;

– introducerea în comun a produselor pe piață, inclusiv pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpărătorilor en gros;

– stabiliriea unor norme comune privind informarea asupra producției, acordând o atenție deosebită recoltării și disponibilității;

– alte activități care pot fi desfășurate de către grupurile de producători, cum ar fi dezvoltarea competențelor în materie de exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea proceselor de inovare.

Planul de afaceri (PA) trebuie să includă minimum un obiectiv aferent activităților menționate anterior. În cazul nerespectării PA, se recuperează sprijinul, proporțional cu obiectivele nerealizate.

De asemenea, menționăm că pentru sectorul pomicol, investiţiile prevăzute în planul de afaceri vor fi efectuate în UAT (Unități Administrativ Teritoriale) prezente în anexa din Cadrul Național de Implementare aferentă STP (Subprogramul Tematic Pomicol), cu excepția celor legate de cultura de căpșuni în sere și solarii, pepiniere – Anexa 4 disponibilă pe site-ul www.afir.info.

Rata sprijinului public nerambursabil acordat va fi de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească:

– 10% (în anul I), 8% (în anul II), 6% (în anul III), 5% (în anul IV), 4% (în anul V), din  valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii cinci ani de la recunoaștere;

– suma maximă de 100.000 euro/ an.

Sprijinul este forfetar, degresiv, plătit în maximum 5 tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

În cadrul submăsurilor sM 9.1 și 9.1a sunt eligibile cheltuielile rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse. Ambele submăsuri au aplicabilitate la nivelul întregului teritoriu al României.

Pragul minim de depunere al unui proiect pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.

Principiile de selecție sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.