Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Beauty Days 2016 – profesioniștii frumuseții vin la Satu Mare (FOTO)

beauty-days-4        Cel mai important eveniment dedicat profesioniştilor din coafură, machiaj şi bodyArt din nord-vestul ţării – Beauty Days, ediţia a patra – 2016 – se organizează în perioada 16 – 20 noiembrie la Satu Mare, în clădirea Casei Meşteşugarilor. Pentru al patrulea an consecutiv, municipiul Satu Mare este principalul punct de atracţie pentru toţi cei care iubesc frumosul şi au ales să facă din frumos o meserie! Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare, Consiliul Local, Centrul “G.M. Zamfirescu” şi Salonul Expressive Eva Czikai Satu Mare! Patru zile la rând, renumite branduri, şcoli şi organizaţii îşi prezintă la Satu Mare cele mai noi colecţii, produse şi tehnici. Zeci de traineri naţionali şi internaţionali, hair stilişti şi make up artişti vor susţine seminarii în cadrul Beauty Days Satu Mare.

       Pe lângă cele trei zile de seminarii, ca o noutate, anul acesta participanţii au parte şi de workshopuri organizate în clădirea Camerei Meşteşugarilor. În perioada 16-20 noiembrie sunt prezente la Satu Mare 15 echipe de profesionişti, opt din domeniul coafurii, una din cel al frizeriei, trei echipe de machiaj, una de cosmetică, una de manichiură şi una de pedichiură. Din cele 15 echipe, patru vin de peste hotare. Beauty Days este un eveniment dedicat strict profesioniştilor din domeniile mai sus amintite. Partea cea bună pentru make-up artiştii din judeţul nostru, pentru hair stilişti, pentru cei care muncesc în acest domeniu al frumosului, e că totul vine acasă la ei, iar evoluţia lor pe plan profesional are mult de câştigat. Specialiştii au ocazia să se informeze din mai multe surse într-un singur loc şi nu trebuie să se deplaseze la sute de kilometri pentru aceasta.

Sursa: Organizatorii Beauty Days

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.