Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Primele declarații ale noului șef al IPJ Satu Mare: ”Am venit să fac treabă”

alin-hanisNoul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, comisarul șef Alin Haniș, a făcut astăzi primele declarații de presă din noua sa postură. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul IPJ, Alin Haniș a spus că a venit la Satu Mare să facă treabă.

”Am venit la Satu Mare cu gândul de a face treabă. Am venit la solicitarea Inspectoratului General al Poliției Române. Sunt ofițer de poliție de 19 ani, am lucrat în cea mai mare parte la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, în acest moment ocup funcția de șef al Poliției Oradea și împuternicit la Satu Mare. Obiectivele mele sunt cele ale IGPR, iar prinicipalul obiectiv este creșterea gradului de siguranță al cetățeanului român în general, și special al celui din județul Satu Mare”, a spus Alin Haniș.

Noul șef al IPJ a mai precizat că este deschis spre o colaborare cu presa în limitele legii.

”Sunt deschis, aștept și sugestii, discutăm, dar nu cred că o să avem probleme din acest punct de vedere. Ce se poate comunica, se va comunica”, a mai spus comisarul șef.

 Acesta a mai adăugat că, din ceea ce știe, nu i se pare că județul Satu Mare ar pune probleme deosebite în ceea ce privește ordinea publică și siguranța cetățenilor.

Noul șef al IPJ Satu Mare a mai precizat că Florentin Vlad este și va rămâne în continuare adjunctul șefului IPJ.   

6 comentarii

  1. cititorul Răspunde

    Bun venit in Satu Mare,sa va ajute dumnezeu sa puneti in practica gandurile bune, si vlad afost un om bun, a reusit sa rezolve multe probleme a satmarenilor din judet, dar a fost invins de …din preajma, a ordonat ca politia sa nu darma in timpul sedviciului in statiile de benzina, atunci a sarit sindicatul din politie inpotriva Ord. iar noii locuitori satmarului am fost sfatuiti sa nu iesim din casa dupa ora 22, (daca nu cenzurati voi continua)

    • matroz Răspunde

      @cititor:e clar,e voie sa darame politia statiile de benzina si chiar cele de diesel.Sie mai voie sa iesim din cada dupa apus ,dar sa nu ne apuce rasaritul?De unde vinisi fiule?

  2. vatra Răspunde

    una rindunica nu aduce vara incepi zona tintar .. best colompar winetu tigari
    transurban taxi politia locala mita stef govor care ne invata online silaghi unguru vopsit spunemi cine esti si ce doresti si cand pleci ca nu faci nimic

  3. cetateanca Răspunde

    Daca din sute de politisti satmareni cel mai bun ar fi unul bihorean nu prea mai avem despre ce sa mai vorbim! Nu sunt fana Vlad Florentin dar mai sunt si altii care pot face fata acestui post.
    Inca nu am auzit vreun functionar/sef sa declare ca nu a venit sa faca treaba dar vom vedea cu ce palmares ve-ti pleca din acest judet.
    Principalele elemente in munca de politie sunt cunoasterea teritoriului si a populatiei, complementar cu un nivel minim de cunoastere a cadrelor. Din pacate nu aveti aceste atuuri si porniti la treaba cu handicapuri multe si serioase!
    Domnule comandant nu a-ti fost fortat sa veniti aici chiar daca IGPR-ul v-a cerut, asa ca faceti parte din problema.

  4. haryploter Răspunde

    asa a zis si cel venit din bistrita dar a fost mai tare famiglia si acum sta cuminte.

  5. sm Răspunde

    Sper sa faceti ceva si in cazul soferilor si in cazul parcarilor neregulamentare ca deja este teroare ce se intampla in SM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.