Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Seară caritabilă INSTRUMENTS by Intercoiffure Romania, la Beauty Days 2016

beauty-days-2016-32Seară caritabilă în cadrul Beauty Days 2016, eveniment dedicat frumuseții, unde pe lângă expoziția de artă contemporană, invitații au avut parte de o prezentare de excepție de coafuri realizate de hair-stiliștii Intercoiffure România pe tema instrumentelor muzicale clasice. Prezentarea a fost o combinație specială între prezentarea propriu-zisă a coafurilor și arta vizuală realizată cu ajutorul proiecției digitale pe aceeași temă susținută cu muzică live.

Scopul acestei seri l-a reprezentat strângerea de fonduri pentru achiziționarea de ustensile de mână pentru elevii care învață la școala de coafură Intercoiffure, copii care au o situație socială defavorizată. Valoarea minimă a donației a fost de 50 lei/persoană.

Invitații au avut astfel ocazia de a face turul Casei Meșteșugarilor, în care au putut viziona expoziția de artă contemporană Florin Titoc, Gabriela Kiraly, Valer Sasu, Lola Scripor, Timea Mitroi, expoziția de artă decorativă Annamaria Antal, Rapa Csilla, Diana Varga, expoziția de modă contemporană, Georgia Ciontos, Zsolt Popa, CM Creation de Mode, Alexandra Catargiu, Zita Pop, Ana Maria Leordean, Andrea Chiș, Anca Belbe, expoziția  – Istoria Societății Cooperativa Igiena Satu Mare – Echipa Profesioniștilor și expoziția foto Radu Mihalca și Ciprian Jula. Tot în această seară Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu a făcut o scurtă prezentare intitulată ”Cronica de stil”, în concepția unor viitori esteticieni susținuți de Mari Bozga, maistru coafor.

Show-ul visual INSTRUMENTS by Intercoiffure, a inclus prezentarea de lucrări de coafură inspirate de instrumentele muzicale clasice. Show-ul a fost susținut de efecte vizuale realizate cu ajutorul proiecției digitale și muzica live, în maniera DJ set, compusă de Puiu Bărnuțiu. Coafurile au fost realizate de: Viorica Amarandei, Ovidiu Ionuț Baciu, Krisztina Keresztes, Anca Gogance, Roxana Dimitriu, Cristina Mihuțiu, Eva Garbea, Eva Czikai, Geta Marin, Ovidiu Buliga.

La cea de-a patra ediție a Beauty Days au participat peste 500 de tehnicieni din breasla coafurii și machiajului, iar în acest an din alte trei noi meserii s-au prezentat noutățile din domeniu.

Pentru prima dată, pe lângă coafură și machiaj a intrat în program manichiura, pedichiura și frizeria. Trei meserii noi. În afară de seminariile de profil care s-au desfășurat în săli diferite pe echipe și meserii, acum în sălile mici au avut loc work-shopuri  în care se lucra propriu-zis. Este foarte util să te informezi și să faci practică cu noile tendințe în coafură, pentru că procesezi informația acumulată altfel. Este altceva când un profesionist stă lângă tine și te învață la propriu cum să lucrezi”, a declarat Eva Czikai, organizator Beauty Days.  

Evenimentul a ajuns deja unul internațional, trainerii fiind din România, Grecia, Ungaria, Italia și Ucraina. Peste 100 de make-up artiști au paticipat la seminariile și work-shopurile de profil ale Beauty Days, fiind prezent și Alex Rădulescu, unul dintre cei mai buni make-up artiști din România.

Ultima zi a Beauty Days este dedicată unui concept unic în România, introdus în țară de PrimaGYM Satu Mare, bodyART, la care vor participa alături de trainerii naționali Simona Niste și Ilyes Ilona, mastertrainerii internaționali Borsodi Balazs și Rita Lencses din Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.