Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

Șeful Fiscului din Oaș, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc

mocanȘeful Administrației Finanțelor Publice Negrești-Oaș a fost trimis în judecată. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Gheorghe Mocan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin.1 C. pen., cu aplic.art. 5 NCP.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Fapta inculpatului Mocan Gheorghe care, cu ştiinţă şi prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în calitate de şef al Administraţiei Finanţelor Publice Negreşti Oaş, prin încălcarea dispoziţiilor art. 159 şi art. 160 alin.2 din O.U.G. 92/2003, a încuviinţat vânzarea bunurilor societăţii SC. TRICOTAJE SRL. Negreşti Oaş către SC. BOBU PREST la o valoare diminuată a acestora deşi societatea cumpărătoare avea datorii la bugetul de stat, prin aceasta a cauzat un prejudiciu în cuantum de 238.631 lei.

La instrumentarea dosarului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Negreşti Oaş care au efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Negreşti Oaş.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.