Ultima actualizare: azi, 10:59

Locale

Acuzați de tentativă de omor, trimiși în judecată la Satu Mare

hot arestatDoi bărbați din Satu Mare, acuzați de tentativă de omor, au fost trimiși în judecată după ce procurorii au finalizat cercetările.

Astfel, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mali Emeric, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 199 alin.1, art. 32 alin.1, rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal

”La data de 08 noiembrie 2016, în jurul orei 23:15, inculpatul Mali Emeric, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Vama, nr. 1.000, jud. Satu Mare, i-a aplicat soției sale – persoana vătămată M. M., în vârstă de 44 ani, mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare”, se arată într-un comunicat remis de Tribunalul Satu Mare.

Aceeași procurori au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cosmin Abonyi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

 „La data de 11 noiembrie 2016, în jurul orei 08.30, Cosmin Abonyi, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în oraşul Livada, sat Dumbrava, având intenția de a suprima viaţa persoanei vătămate B. I., în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în aceeaşi localitate, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona pieptului (hemitorace drept), cauzându-i leziuni vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare”, se arată în rechizitoriul procurorilor sătmăreni.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.