Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Poliția Locală Satu Mare, în casă nouă (FOTO)

inaugurare-sediu-politia-locala-satu-marePoliția Locală s-a mutat în casă nouă. Noul sediu al instituției, situat pe bulevardul Transilvania, fostul Centru Militar, a fost inaugurat astăzi în prezența conducerii Primăriei Satu Mare, a șefilor de instituții subordonate Ministerului de Interne, dar și a câtorva consilieri locali.

Directorul Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup, a afirmat că atât el cât și colegii lui sunt foarte mulțumiți de acest spațiu.

”La noul sediu, am început să ajungem la el prin 2014, prin decembrie, când prin hotărâre de Consiliu Local ni s-a alocat o parte din acest spațiu, în luna ianuarie am mai primit o altă parte din spațiu, în 2015 am făcut licitația și abia în luna ianuarie 2016 a fost începută lucrarea, ca la sfârșitul lunii octombrie să fie gata. Eu zic că acest spațiu îndeplinește toate condițiile, este mult mai bine compartimentat, altele sunt condițiile de lucru și este mult mai bunde cât cel deținut până acum. Faptul că am reușit să ne mutăm în acest sediu este poate cea mai importantă activitate a Poliției Locale Satu Mare în acest an”, a arătat Precup.

Primarul Kereskenyi Gabor a arătat că această instituție trebuie să fie respectată mai mult de către sătmăreni.

”Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră astăzi. Știți foarte bine că am fost alături de dumneavoastră încă din 2005, când s-a înființat Poliția Comunitară. Atunci ați ca sediu acel spațiu vechi de pe strada Astronauților despre care am știut cu toții că este impropriu, nu este adecvat pentru a desfășura această activitate în bune condiții. Dar iată că astăzi am făcut un prim pas pentru eficientizare. Este o eficientizare despre care vorbim de mult timp și consider că sunteți în asentimentul meu că această instituție trebuie să fie mult mai respectată de către locuitorii din municipiul Satu Mare. Acest lucru depinde de dumneavoastră în primul rând. Noi suntem alături de dumneavoastră dar, în acest proces de eficientizare trebuie să fiți și dumneavoastră parteneri și trebuie luate niște măsuri importante pentru a se produce această eficientizare și pentru a se putea mândri Primăria municipiului Satu Mare cu o instituție care într-adevăr este în folosul cetățenilor, a locuitorilor municipiului Satu Mare. Acest nou sediu este un pas important. Am dorit, împreună cu conducerea Primăriei, împreună cu consiliul local, să vă creem un cadru mai bun, condiții normale de lucru. Vă felicit, vă doresc succes și să folosiți acest sediu cu eficiență și sănătate”, a declarat primarul.

Noul sediu al Poliției Locale Satu Mare dispune de circa 500 de metri pătrați, din care circa o sută este doar holul, și dispune de 12 birouri.

Poliția Locală mai are nevoie, în schimb, de personal. din cele 150 de posturi prevăzute în organigramă, până la această dată sunt ocupate doar 104. 

 

14 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Poate că acum, domnul Precup, o să-i trimită pe gardieni la școlarizări, deoarece s-ar impune acest lucru! Și ceva cursuri de comportament civilizat și bune maniere n-ar strica!
    Dacă vor să fie respectați, mai întâi să-i respecte dumnealor pe cetățeanul plătitor de impozite care le asigură veniturile lunare! Și să respecte și legea!
    Vreau să văd că toți pasagerii mașinilor de poliție (indiferent de apartenență, locală, municipală sau județeană) POARTĂ CENTURA DE SIGURANȚĂ!!!

  2. [email protected] Răspunde

    A propos de respectul de care se face vorbire în comentariul anterior: OARE CÂND VOM AVEA UȘĂ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ SATU MARE? ZGOMOTUL FĂCUT DE ACTUALA UȘA TE SPERIE DE NU MAI VREI SA TRECI PE ACOLO NICIODATĂ. OARE CITITORII CHIAR DE ASA CEVA AU NEVOIE? POATE UN NOU SEDIU, PROMIS CÂNDVA, VA DEVENI REALITATE ÎN SECOLELE URMĂTOARE. CU UȘĂ DECENTĂ.

  3. Reflector Răspunde

    Nu voi ati dorit conditii mai bune,ci vechea conducere.

  4. Pisti Răspunde

    Bun bun, si o pereche de oua le-ar trebuii ca le e cam frica sa infrunte “rromi” din centru, de langa stadionul de langa drexi, ostrovului, doame feri ce e acolo !!

    Treci noapte te salteaza iti fura telefonul banii, dar politistii nu fac dosar pentru ca stiu ca un dosar deschis trebuie inchis, ceea ce nu se va intampla niciodata, ioi;

    • Unu' Răspunde

      Nu-s convins că n-au făcut gardienii un “pact de neagresiune” reciprocă cu “băieții veseli”, altfel nu-mi pot explica pasivitatea lor!

  5. [email protected] Răspunde

    CE LUCRURI FRUMOASE SE PETREC LA SATU MARE! Lui Moș Crăciun, nu mai trebuie să îi cerem nimic: avem de toate!!!!!!

  6. Calu Răspunde

    Știam de noul sediu după mașinile aliniate pe lângă dig că de-aia au drumurile în Satu Mare pe ici pe colo câte 4 benzi să aibă lumea loc de parcare.
    (Păuleștiului Amațiului, Independenței, etc.)

  7. Am citit ce-ai scris Răspunde

    Să asculți zgomotul făcut de ușile învechite ale Bibliotecii zi de zi “SPERIE”,în timp ce frigul care trece pe sub ele macină ani din viață.
    Dar… la calitatea politicienilor sătmăreni cred că este maximul care pot să-l ofere

  8. Firicel Răspunde

    Nu stiu de ce vă este ciudă pe poliția locală, când ei fac toate muncile multor institutii. Daca vreti exemple vă dau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.