Ultima actualizare: ieri, 18:13
Locale

Campania ”Iubește inteligent” a ajuns la CN Mihai Eminescu (FOTO)

iubesteA învăţa la timpul potrivit despre violenţa sexuală poate reduce riscul de a deveni victimă a unei infracţiuni de acest gen. Violenţa sexuală  poate fi şi un subiect de meditaţie pentru potenţialii infractori.

Campania ,,Iubeşte inteligent” vizează, pe de o parte descurajarea unor fapte de violenţă sexuală prin cunoaşterea acestora ca fiind infracţiuni grave, pedepsite de lege, iar pe de altă parte evitarea situaţiilor ce ar putea conduce la victimizare. Încurajarea victimelor să rupă tăcerea şi să se adreseze instituţiilor ce pot oferi ajutor este un alt obiectiv al campaniei, în acest moment violenţa sexuală fiind forma de violenţă cea mai puţin raportată autorităţilor.

 Informaţiile primite de tineri sunt utile şi publicului larg, tuturor celor care doresc o schimbare de mentalitate, în care egalitatea nu depinde de gen şi victimele nu sunt puse la zid. Prin vehicularea unor concepte sănătoase de relaţionare şi raportare la sexualitate, promovând toleranţa faţă de cei diferiţi de cei majoritari şi respectul,  în primul rând faţă de propria persoană şi de ceea ce se întâmplă cu corpul nostru, dar şi faţă de ceilalţi, campania îşi propune să deschidă dialoguri acolo unde subiectul este încă tabu şi înţelegere acolo unde ideile sterotipe încă dictează şi umbresc judecata corectă şi liberă.

În lungul şir al evenimentelor organizate în şcoli se înscriu şi cele două întâlniri cu elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu susţinute de poliţişti vineri, 20 ianuarie 2017 în Sala de Festivităţi.

Peste 110 elevi din 5 clase şi 5 cadre didactice, sub coordonarea doamnei consilier şcolar Roxana Tuns,  au participat la prezentările susţinute de inspector principal de poliţie Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog şi coordonator al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Prezentarea a fost însoţită de numeroase exemple, materialele video venind să completeze sugestiv mesajul transmis. Interesul manifestat de elevi faţă de acest subiect s-a concretizat în modul deschis de relaţionare şi întrebările foarte pertinente adresate reprezentantei Poliţiei. Cei care au dorit să se informeze mai mult sau să transmită şi altora din ceea ce au aflat, au avut la dispoziţie flyere şi broşuri realizate în cadrul campaniei ,,Iubeşte Inteligent!”

Colegiul Mihai Eminescu este cel de-al 13-lea liceu din judeţ care şi-a deschis porţile pentru prevenirea violenţei sexuale, în prima campanie a Poliţiei care abordează acest subiect şi care este adresată tinerilor.

Sursa: IPJ

Un comentariu

  1. Votant USR Răspunde

    Cu legea gratierii si amnistiei, se va da liber la violuri… nu va mai trebui sa folositi prezervativul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Parc vandalizat în județ. Autorii, identificați

Un parc dintr-o comună a județului Satu Mare a fost vandalizat, însă autorii actului de vandalism, doi tineri, au fost...

Închide