Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

CV Gabriel Leș. Cine este noul ministru al Apărării

Gabriel LesPreședintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat în urmă cu puțin timp că propunerea pentru ministrul Apărării Naționale este sătmăreanul Gabriel Leș.

Gabriel Leș a fost ales senator la alegerile din 11 decembrie.

În 2000 când a fost ales consilier local în mandatul 2004 – 2008 a fost viceprimar al municipiului Satu Mare. În 2009 a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Satu Mare, iar din decembrie 2013 până în octombrie 2015, a deţinut funcţia de director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Satu Mare, după care a devenit secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, funcţie pe care a deţinut-o până înainte de campania pentru alegerile parlamentare.

Gabriel Leş este licenţiat în economie la Universitatea de Vest Timişoara, deţine un masterat în „Managementul financiar contabil şi juridic al firmei”.

El a absolvit Programul de perfecţionare „Achiziţii publice, concesiuni, contracte”, curs urmat în cadrul Institutului Naţional de Administraţie.

În 2009 a urmat Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici iar de anul trecut este specializat în „Securitate şi bună guvernare” din cadrul Colegiului Naţional de Apărare.

El s-a născut în 23.12.1975, este căsătorit şi are trei copii.

18 comentarii

  1. Roland Răspunde

    Tara pu…ii

  2. Molnar Răspunde

    se putea mai rau…sa-l propuna pe Valer Marian

  3. Alin Dura Răspunde

    Ii de rasul curcilor PSD-ul asta. Mai intai vor un prim ministru de religie musulmana, acum propun ministru al apararii un pocait (cei care predica ca armele nu sunt de la D-zeu). Marii ortodocsi! RUSINE PSD!
    PUIE MSD!

  4. Vasile Răspunde

    A făcut stagiul militar dl. Leş?

  5. laurentiu Răspunde

    FOARTE BINE ca avem ministru SATMAREAN! Numai invidiosii idiotii care nu au facut nimic in viata lor carcotesc aiurea :).La gara cu ei, muriti de ciuda!

    • clevetitoare Răspunde

      Patriotismele astea locale si gratuite nu mai incalzesc pe nimeni!
      Ce probleme crezi ca va rezolva propusul ministru al apararii legat de tine, de mine sau de satmareni si chiar de romani????
      Asteptam sa ne arate livretul militar si sa ne spuna daca preceptele religiei lui nu sunt in contradictie cu obiectul muncii ministerului propus!

    • escape Răspunde

      Am avut si pe Silaghi la Transporturi, si cu ce am ramas dupa el? A facut centura, a 3-a pod, drum express ????? Deci cu tine la Gara, pupincurist obosit.

  6. Banii sunt religia lui Răspunde

    Ce religie ce pocait ce merituos e un smecher ce na vazut orasul ii e prieten Ciupac pentru care a intervenit pe cand era viceprimar sa ii dea autorizatie la un spatiu, un ordinar ce nu vede decat banul interesul si se mai da si pocait. Ministru apararii fara sa fi facut armata nu va e rusine gunoaielor ROSII ce sunteti..unde sunt generalii de cariera va dati seama ce am ajuns..rasul curcilor.Satmareni odihniti-va in pace ii avem pe Bran secretar general al camerei deputatilor legiuitor mare ce nu stie nici ce e ala un recurs si pe Les ministrul apararii ce nu are nici armata. Halal ati votat.

  7. laurentiu Răspunde

    Treaba unui ministru nu e numai de a da livrete :).Dar voi bateti-va in continuare de pamant si croncaniti ORICUM DOAR ATAT ve-ti face TOATA viata! 🙂

    • pocailă Răspunde

      să mori tu inteligentule?voi credeti ca cacatu asta care voi il numiti guvern o sa tina vesnic asa cum credeti ca prosteala si asistatii o sa va voteze vesnic si o sa va bateti in piept cu “votul poporului”?asa credea si cretinu de Ponta si uite unde a ajuns!asa credea si “tatal vostru” Govorila si …

      • mutu Răspunde

        Ei ,afla ca eu cred in guvern.Nu poti crede tu ,te lamureste mistic daca vrei Gabi Les!Eu cred ca doare ,dar uitati-va si vou la Les si la Nicoara,sau la doamna mobila.Slabi,din ce in slabi penelistii.Asa apusul vostru este aproape,mai aproape decat va spun sefii vostri !Traiasca PNTCD-ai carui urmasi din pacate sunteti !

  8. laurentiu Răspunde

    Inradevar… vesnica va ramane doar PROSTIA SI FRUSTRAREA TA…draga pocaila 🙂

  9. Un cetățean Răspunde

    Cata prostie vad în jur ! Ce treaba are dacă a făcut sau nu armata? Armata s a scos de mai bine de 14 ani și plus de asta trebuie sa fi un manager bun sa știi sa gestionezi un minister

  10. matroz Răspunde

    @Un cetatean:armata nu a mai fost obligatorie de la 01.01.2007,deci nu de 14 ani!Dar nu are nimic cu actualul ministru al apararii.Succes Gabriel Les!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.