O explozie puternică a zguduit, în dimineața zilei de 1 ianuarie, la ora 8.00, locatarii de pe strada Aurel Vlaicu din Satu Mare. În urma acestei explozii, la fața locului au ajuns forțe ale pompierilor, poliției și un echipaj al Ambulanței Satu Mare.
În urma acestei explozii, o femeie în vârstă de 78 de ani, a suferit arsuri severe de gradul i și II la nivelul feței, regiunea cervicală și antebrațe. Echipajul cu medic al Ambulanței a acoperit arsurile cu pansamente speciale de arsuri și a început tratamentul de hidratare încă la locul solicitării. Apoi victima a fost transportată la Urgențe după care a fost internată la Spitalul Satu Mare.