Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Patron din Satu Mare trimis în judecată. Evaziune de peste 200.000 de lei

evaziune-euroPoliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Bihor au dispus trimiterea în judecată a unui sătmărean, administrator de firmă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Polițiștii au arătat că, în perioada 2013-2014, bărbatul în vârstă de 52 de ani, din județul Satu Mare, în scopul sustragerii de plată a obligaţiilor fiscale nu a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii comerciale a unor produse din carne, aducând astfel un prejudiciu statului în valoare 217.745,86 de lei.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigare a criminalității economice îi bănuiesc pe acesta că, în perioada 2013 – 2014, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Oradea, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile operaţiunile comerciale efectuate cu diverse produse din carne, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, au arătat polițiștii în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Poliției Bihor.
Dosarul, al cărei anchete a fost finalizată în luna decembrie 2016, a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.