Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Polițistul acuzat de corupție din Satu Mare, arestat

politisti-arestatiPolițistul acuzat de corupție din Satu Mare, cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență, a fost arestat. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile al polițistului sătmărean Cosmin Vasile Man. Sentința a fost pronunțată joi, 12 ianuarie.

Tribunalul Bihor a admis joi propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Vasile Man, începând cu data de 12 ianuarie, până la data de 10 februarie, inclusiv. Man are dreptul de a contesta decizia instanței în decurs de 48 de ore de la pronunțarea măsurii preventive.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 ianuarie 2017, a inculpatului Man Cosmin Vasile agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. 

Detalii https://portalsm.ro/2017/01/politist-satmarean-retinut-pentru-luare-de-mita-si-trafic-de-influenta/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.