Ultima actualizare: ieri, 21:41
Locale

Sătmărenii, țepuiți fără rușine la cel mai mare hypermarket din Satu Mare. Atenție mare la casă (FOTO)

teapaSătmărenii trebuie să fie foarte atenți la casă pentru că sunt țepuiți fără rușine de marile magazine din Satu Mare. A pățit-o chiar azi un sătmărean la cel mai mare hypermarket din oraș. Acesta dorește să le atragă atenția și altor sătmăreni în legătură cu ”ofertele” din magazine și să fie cu mare băgare de seamă la ce prețuri le sunt percepute la casele de marcat.  

Astfel, sătmăreanul, care dorește să-și păstreze anonimatul, s-a dus astăzi la cel mai mare hypermarket din oraș, iar pe unul dintre rafturi a văzut un prăjitor de pâine care avea prețul expus de 35,98 lei. Ajuns cu aparatul la casa de marcat, aici i s-a cerut 39,9 de lei. Întrebată de ce este diferență între prețul afișat pe raft și cel perceput la casă, casierița a ridicat din umeri spunând că ei așa îi arată, și că atâta are de achitat.

Sătmăreanul a plătit apoi s-a dus cu aparatul la biroul de informații pentru a primi lămuriri, dar și pentru a primi garanție. Angajata de acolo, destul de recalcitrantă după cum spune sătmăreanul, i-a spus acestuia că nu există diferență de preț între cel afișat pe raft și cel perceput la casă și l-a trimis din nou la raft să verifice.

”Am mers la raft împreună cu un angajat de pe acel raion și am văzut amândoi că prețul este de 35,98 lei. Când i-am spus doamnei de la informații, am întrebat-o de ce la raft e atât și la casă e mai mult. A început să fie nervoasă, își tot trântea lucrurile și a ridicat tonul. I-am spus că voi sesiza Protecția Consumatorilor și atunci s-a oferit să-mi dea diferența de bani înapoi și să îmi dea un bon cu prețul corect. Până la urmă am acceptat ca să terminăm balamucul de acolo, dar doresc să vă informez să aveți grijă la așa-zilele oferte și să verificați bonul de casă. Păcat că de la acest magazin am mai primit altă dată șuncă expirată, etc, și păcat că acolo există niște oameni incompetenți care nu știu cum să se comporte în asemenea situații”, mai spune sătmăreanul care precizează că pe al doilea bon nu a primit ștampila de garanție al aparatului.

O altă dilemă se naște aici. Cum de, pe același produs, prima dată casa a arătat un preț mai mare decât cel de la raft, și, după ce sătmăreanul a făcut scandal, casa a perceput prețul corect. Casa de marcat care este o mașină, un aparat, care face doar exact ceea ce i se spune.

Cine știe câți sătmăreni au mai fost țepuiți în acest fel dar nu și-au dat seama. Iar cei care își dau seama sunt foarte puțini, iar dintre ei și mai puțini sunt cei care fac publice astfel de experiențe. Voi ați avut astfel de evenimente neplăcute la marile magazine din Satu Mare? 

 

23 comentarii

  1. Tania Răspunde

    Da, la Penny 70% din produse pe raft au un pret si la casa alt pret. Le spui ca au alte preturi pe raft ridica din umeri si se fac ca nu aud

  2. Phlorin Răspunde

    Sunt obligati sa il vanda la pretul afisat, e problema lor ca apar diferente la casa de marcat.
    In orice caz trebuie sa fii atent la casa, eu am patit de cateva ori ca mi s-au dublat din produse. Am reclamat cu calm, s-a rezolvat cu calm.
    Stiti, mereu sunt mai multe “adevaruri”, mai multe parti implicate, asa ca inainte sa postati “reclamatii” de acest gen sa cereti si versiunea hypermarketului.

    • cârcotaş Răspunde

      Nu-i chiar aşa…Odată am luat un aparat de aer condiţionat afişat la 800 lei.Când am ajuns acasă am constatat că în pachet mi s-a trimis unul de 1200 lei.M-am întors să clarific situaţia şi să plătesc restul.Pur şi simplu nu au înţeles care-i baiul.Mai târziu am aflat că la raft a fost afişat preţul greşit şi eu am plătit corect.Le încurcă dar nu o fac intenţionat.

    • [email protected] Răspunde

      Ciudata indicatie! Intrebarea era daca un cumparator a patit-o sau nu. Magazinul ce sa pateasca?

  3. Cristian Răspunde

    Si magazinul se numeste
    AUCHAN.
    Sa stie toata lumea.
    Sunt cei mai tari în chestia asta.

  4. hvr Răspunde

    problema nu e de la staff-ul din locatie… ci a celor de la departamentul de IT… aia trebuiau sa faca update la baza de date a caselor de marcat, chiar n-are biata casiera treaba cu asta, probabil biata femeie nici nu stie ca exista departament de IT si ce e ala

  5. cicănfrais Răspunde

    E mostenit de pe vremea Realului,atunci era absolut inevitabil sa nu te fure cu ceva la fiecare vizita.De aceea am si evitat sa mai merg la Real.Am inteles ca si vechea conducere a fost mostenita,oricum si acum merg tot mai rar si mai intalnesc astfel de cazuri nu e ceva singular ca la raft sa fie un pret mai mic ,in general se scuza ca a fost in promotie si nu este modificat pretul.Ce nu am intalnit absolut niciodata este faptul ca la casa sa fie un pret mai mic decat cel de pe raft.De aici trag concluzia ca totul este “regizat” si cineva castiga niste bani din toate aceste “greseli”.

    • escape Răspunde

      Am intalnit eu. in aceste zile am cumparat o pereche de blugi, la raft era afisat cu 20 lei, si am platit 15 lei. Deci intr-adevar sunt erori si nu rautate. numai ca daca pretul de la casa e mai mic, nimeni nu mai reclama nici la casa, nici la OPC 🙂

  6. Robert Răspunde

    Tot la Auchan inainte de Craciun eticheta cu pretul pentru un suport de brad cu 30 si ceva de lei era lipita pe cutia unui suport cu vreo 70 de lei. Mi s-a parut ca era prea ieftin si am intrebat o angajata cat costa. Mi-a confirmat ca e 70 de lei. Cand am intrebat-o de ce au lipit eticheta cu pret mai mic pe produsul mai scump, inca ea era mai idignata! Deci deschideti bine ochii cand cumparati la Auchan, ca va fura pe fata!

  7. Sătmăreanul Răspunde

    Plingem inapoi pe Real!
    La electronice sint pe nicăieri si la legume si fructe sint cele mai scumpe !

  8. Ciprian Răspunde

    Voi aveti idee ca preturile alea se schimba manual? a fost o greseala umana ca pretul de pe raft la produsul respectiv nu a fost schimbat..
    Se intampla nu sunt roboti acolo, dar de unde atata celementa
    Gata ne fura…

  9. [email protected] Răspunde

    Toata lumea o pățește. Nu exista scuza nici pentru pret, nici pentru totala lipsa de profesionalitate in comunicare a personalului de la unele magazine, nu de la toate. Nu inteleg de se ia apararea unor oameni care incep sa ridice vocea cand tu soliciti o lamurire. Sunt oameni care iau apararea lucratorilor din magazine. Nu! Realitatea e ca se numeste INȘELĂCIUNE și trebuie pedepsită. Legi sunt? Nu stiu.
    La cel mai mic supermarket, prețul brânzei PE PRODUS a fost unul,la casa, pe bon, prețul a fost mult mai mare. Abia acasa am descoperit diferența. La întoarcerea in magazin, raspunsul a fost ca s-a schimbat pretul la raft. La raft, pretul era cel de pe produs, pe verificate. Ce sa intelegem? Era o inselaciune din vina celor de la magazin. Daca eu le-as fi dat cu 8 lei mai putin, ce ziceau? Si asta a fost cea mai mica problema.Celelalte sunt grețoase, mi-e greu să le redau. Sfatul meu: pentru lucratori: sa incerce sa se comporte civilizat, iar pentru cumparatori: sa verifice de zece ori preturile de pe bon si calitatea produsului inainte de a iesi din magazin. Iar Protectia Cumparatorului sa ia atitudine si la manifestarile nepotrivite ale angajatilor.

  10. carmencarminis Răspunde

    Apropo de linistea satmarenilor:

    GHEAȚA

    Nu ne-a-nvins gerul și ceața
    Însă ne omoară gheața.
    Pe trotuare, multă, groasă,
    Și foarte periculoasă!
    E al iernii apanaj,
    Rea e și de patinaj.
    Dar e bună, foarte bună
    Să-ți rupă ceva, o mână.
    Un picior, cinci coaste după,
    Gheața poate să îți rupă.
    De e frig, luăm un hap.
    Gheții cum îi vii de hac?
    Lumea stă în dispensare
    Și așteaptă alinare
    (Însă parte de ea n-are!!!)
    Ne pune-n pericol viața…
    Cine vrea să spargă gheața?
    Vine lumea de la sate
    Vine cu groaza în spate
    Că ieși și te îngrozești
    Și n-ai unde să pășești.
    Lunecuș e peste tot,
    Poți oricând să cazi în bot,
    Iar bătrânii nu mai pot!
    Sarea n-o îndepărtează
    Parcă o acutizează!
    Cine de ea ne-o scăpa?
    Vara cu căldura sa?????
    S-așteptăm până la vară
    Gheața asta să dispară?????????

    26 I 2017

  11. dorel costel Răspunde

    Mă distrează cum vă kkați pe voi pentru 2-3 leuți în timp pe șpăgarii adevărați , vezi cazul nelu iordache -sisi , sunt bine mersi și vă dau cu tifla peste bot . Oricum aușanu din Satu Mare îi zero barat față de cel din Cj .

  12. Nelu Răspunde

    La fel se intampla, frecvent, la Auchan in Cluj tind sa cred ca-i cu intentie la Lidl nu mi s-a intamplat niciodata.Eu tot timpul verific bonul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Copii abuzați la Satu Mare. Zeci de cazuri raportate la Telefonul Copilului

Copii abuzați la Satu Mare. La fel ca și la nivel național, la Satu Mare numărul cazurilor de abuz asupra...

Închide