Ultima actualizare: azi, 13:59

Locale

Albanez prins pe frontiera cu Ungaria. A vrut să treacă pe fâşia verde

politia-frontieraPolițiștii de frontieră sătmăreni au reținut un cetățean albanez care intenționa să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Germania.

În data de  27 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Satu Mare împreună cu lucrători ai Sectorului P.F. Berveni au organizat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră au reținut în localitatea Oar, județul Satu Mare, la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, o persoană de sex masculin care se îndrepta către frontiera cu Ungaria.

 Bărbatul, care nu-si justifica prezența în zona de frontieră, a fost condus la sediul instituției pentru cercetări.

Din primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul albanez Artan G., în vârstă de 43 de ani, care a intrat legal pe teritoriul României. Bărbatul a declarat că intenționa să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Germania și a recurs la această metodă deoarece avea interdicție de a intra în spațiul Schengen

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cetățeanul albanez a fost predat Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliţia de frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.