Ultima actualizare: azi, 16:37

Locale

Crime, violuri, tâlhării, în număr mare la Satu Mare

crime

Numărul crimelor, a violurilor, a tâlhăriilor dar și a altor infracțiuni săvârșite cu violență se menține la un nivel ridicat la Satu Mare, potrivit bilanțului IPJ Satu Mare.

”În cursul anului 2016, am fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 5  omoruri,  6  tentative la omor,  5   infracţiuni de  ultraj,  36  infracţiuni de tâlhărie, 24  infracţiuni de viol,  17   vătămări  corporale și  944  loviri sau alte violențe.  În toate cele cinci omoruri, autorii sunt identificați, faptele având la bază consumul de alcool urmat de  conflicte spontane, nefiind vorba de infracțiuni comise la comandă sau cu premeditare. Două dintre acestea au avut inițial o altă încadrare, respectiv o moarte suspectă și o vătămare corporală”, se arată în documentul respectiv.

Tentativele de omor au a fost comise tot ca urmare a consumului de alcool, a unor conflicte spontane ori  a unor neînțelegeri în familie. Cinci fapte au fost comise în mediul rural iar una în mediul urban, în toate cazurile autorii fiind identificați.

Din cele 36 de tâlhării înregistrate în anul 2016 pe teritoriul de competență, 4 au fost cu mod de operare deosebit (2 cu arme de foc și 2 cu autori mascați). Din numărul total al infracțiunilor de tâlhărie, 2/3 s-au comis în mediul urban iar 1/3  în mediul rural. În cazul a 23 de fapte (63,88%) autorii au fost identificați.

La începutul anului 2016 existau în lucru 6035 dosare cu  autori necunoscuţi, au fost înregistrate pe parcursul anului alte 2280, fiind soluționate un total de  1878  dosare dintre cele înregistrate inițial cu autori necunoscuți, cu diferite soluții prevăzute de legea procesual penală.

Criminalitatea contra patrimoniului reprezintă 47,62% din totalul infracţionalităţii sesizate, respectiv 3110  infracţiuni, din care  67,81 % sunt furturi, adică 2109  fapte. Din totalul furturilor, 518 sunt furturi din locuințe, 365 din societăți comerciale, 248 din autovehicule, 185  din buzunare, poșete, genți iar diferența este constituită de alte categorii de furturi.

Un comentariu

  1. Votant USR Răspunde

    Vor fi si mai multi dupa legea gratierii!!! Apropo, PRIMARUL E SI EL CU NOI (vedeti pe pagina sa de facebook)!

    Iesim din nou in strada!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.