Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Eroii Sătmarului pot fi vizitați la ei acasă. Porți Deschise la pompieri

pompieriEroii Sătmarului pot fi vizitați la ei acasă cu oaczia Zilei Porților Deschise. În 28 februarie 2017 se împlinesc 84 de ani de când există primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile În România (Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933). Decretată Zi Naţională a Protecţiei Civile. Această dată este marcată printr-o serie de manifestări şi activităţi organizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”al judeţului Satu Mare.

Astfel, pe parcursul lunii februarie se vor organiza diferite concursuri şi întreceri sportive între subunităţi şi compartimentele unităţii, dar și local între unităţile MAI, MApN şi alte instituţii publice sub deviza „Cupa protecţiei civile”. De asemenea, cu ocazia executării controalelor de prevenire, se vor distribui pliante şi se vor difuza materiale de informare privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi regulile de comportare a populaţiei pe timpul producerii acestora.

În ziua de 28 februarie, între orele 10,00 – 14,00, se va organiza Ziua Porților Deschise. Vizitatorii sunt așteptați la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, situat pe strada Fabricii nr. 35,dar și la sediile subunităților din Carei, Negrești Oaș, Tășnad și Turț, unde vor putea asista la exerciții demonstrative și vor putea observa expoziţii cu materiale, aparatură şi mijloace de intervenţie în caz de situații de protecție civilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.