Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Eveniment inedit. Bocetul Şamanului, lansat la Muzeul Judeţean (FOTO)

bocetul samanului (26)Tânărul pictor Bogdan Crivăţ (Rostaş) a debutat astăzi în poezie, lansându-şi primul volum de versuri intitulat “Bocetul Şamanului”. Evenimentul a fost unul inedit, al apărând la eveniment îmbrăcat chiar de şaman.

Bogdan Crivăț este născut pe data de 08.10.1998 la Satu Mare și studiază la Liceul de Arte „Aurel Popp”, fiind membru al Cenaclului Alfazet. Studiază artele plastice și în lumea aceea se exprimă poate cel mai bine. Totuși, a scris această carte pentru că de multe ori culorile refuză să vorbească, tot așa cum uneori cuvintele refuză să se coloreze.

La eveniment au luat cuvântul directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, directorul editurii Ecou Transilvan din Cluj, Nadia Baciu, criticul literar Kereskenyi Sandor, directorul Centrului de Creaţie, Robert Laszlo, vicepreşedintele cenaclului Cronograf, Vasile Conioşi Mesteşanu şi omul de cultură Teodor Curpaş.

“Şamanul, care prin incantaţiile sale invoca bunăvoinţa zeilor, iată că a ajuns să bocească, a ajuns în acel impas ontologic şi poate astrologic prin care, chiar dacă este un şaman vindecător, nu mai poate să vindece această lume şi la căpătâiul lumii şamanului nu i-a rămas decât să bocească. Aşa am surprins eu esenţa acestei cărţi”, a spus Felician Pop.

Criticul literar Kereskenyi Sandor le-a spus celor prezenţi că “Bocetul Şamanului” este o carte foarte frumoasă şi valoroasă, care “face cinste şi autorului şi redactorului şi editorului”.

Decorul a fost realizat de Mihaela Pastor iar programul artistic susținut de către George Negrea și formația SBS Trio.

2 comentarii

  1. sophia Răspunde

    O carte foarte frumoasa? Adica e colorata sau cum?!

    • P.L.M Răspunde

      ce dobitoaca esti….
      Daca ai fi venit sa vezi cat de inedita si ce interesanta lansare, de asemenea citeai macar 2 versuri din carte ti-ai fi dat seama la ce se referea cand spunea “frumoasa”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.