Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Noua taxă de salubrizare de la Satu Mare, pe masa ministrului Mediului

votanti taxa salubrizareConsilierul local Mihai Huzău anunţă, printr-un comunicat de presă, că solicită poziţia ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Daniel Constantin, cu privire la noua taxă de salubritate introdusă de Consiliul Local Satu Mare.

Redăm adresa consilierului local, singurul care a votat împotriva acestei noi taxe.

Către, 
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR
În atenția domnului Ministru Daniel Constantin 

Subsemnatul Mihai Huzău, consilier local al municipiului Satu Mare, vă rog să îmi clarificați următoarele aspecte cu privire la O.U.G. 196/22.12.2005:

În urma ședinței de Consiliu Local din data de 23.02.2017 s-a hotărât aplicarea unei noi taxe înspre cetățeni, respectiv taxa reglementată de O.U.G. 196/22.12.2005 privind Fondul pentru Mediu.

În ședința de Consiliu Local au fost prezentate două opțiuni:

1. Conform căreia taxa trebuie plătită de către Depozitul Ecologic și percepută de la firma de salubrizare;

2. Conform căreia trebuie percepută de la cetățenii municipiului.

În acest sens, vă rugăm să ne clarificați dacă această taxă percepută în prezent de către Depozitul Ecologic de la operatorul de salubrizare trebuie obligatoriu recuperată de la cetățeni.

Cu deosebită considerație,
Mihai Huzău

10 comentarii

  1. Alin Dura Răspunde

    Esti penibil Mihaita, nu poti redacta nic macar o adresa. Esti la fel de descreierat ca sefii tai, penalii Stef si Papicioaia (presedinte CJ corigent si manager spital corigent). Hai, sictir!

    • sophia Răspunde

      Poate ca ar fi frumos sa va uitati in propria dvs curte si apoi sa verificati curtea vecinului!

    • justin Răspunde

      se pare ca este singurul om in orasul asta corupt care mai degraba apara drepturile cetatenilor decat interesele proprii asa ca chiar daca ar fi analfabet ar avea mai mult respect din partea noastra decat tu si cu talharii tai, odata tot va ajunge soarta din urma puscaria sa va mananace!

    • nina sarfuteniscaiva Răspunde

      mai, banuiesc ca esti PSD-ist, de a lu Puscas cu florisalu, nu?

  2. florin Răspunde

    E important sa se faca dreptate. Nu ma intereseaza daca el are probleme in a redacta o adresa. Nu are relevanta ce spui tu. Doar cine munceste mai si greseste.

  3. ovi Răspunde

    Mai ce oameni sunteti, in loc sa va ganditi cum sa faceti sa fie mai bine pentru noi locuitorii muncipiului Satu Mare, uni se uitala gramatica altora. Pai atunci sa traiasca unii din gramatica si sa le ia doar lor taxe.

  4. Corect Răspunde

    am citit de 3 ori adresa redactata de Huzau si nu am gasit vreo greseala …poate ne luminezi tu, mai DuraVura

  5. Satmarean Răspunde

    Oameni buni ! Aceste taxe sunt pentru umflate salariilor mari ale celor de la mediu.
    Unde se stie cat se fura .

  6. hf Răspunde

    Coica cu Roca infunda puscaria! Au obligat consilierii locali sa voteze pentru Florisal, tic tac tic tac, DNA deja au luat act de aceasta manevra a fostului primar

  7. vladi Răspunde

    Ei nici aia nu inteleg cum poate fi obligat un consilier sa voteze altfel decat uu dicteaza constiinta. I-au batut Coica si Roca, iau amenintat ca le bat copiii?Cel mai grav lucru ce li sar fi intamplat era sa si piarda mandatul,ca nu si-au ascultat sefii de partid. Deci sa nu incasese BANI dupa ce au cheltuit in campanie. Din Lacomie au votat pentru prelungirea contractului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.