Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Oraşul Negreşti Oaş a fost atestat ca staţiune turistică de interes local

Muzeul-Tarii-OasuluiOraşul Negreşti Oaş a fost atestat ca stațiune turistică de interes local, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi.

De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier – județul Gorj, Boghiș – județul Sălaj, Colibița – județul Bistrița-Năsăud, Moisei – județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Pojorâta – județul Suceava, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău.

Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.

 

Un comentariu

  1. dan daniel Răspunde

    170 de milioane de euro atrase in judetul Satu Mare prin PNDL din care domnita de la Negresti a primit 70 mil de euro, fapt ce a inmanat o diploma de cetatean de onoare la tovarasul pesedist Dragnea. Intrebare: Restul primarilor indiferent de culoare din judet, au primit aceeasi suma de bani pentru proiecte, spaga si investitii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.