Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Accident cumplit între Iojib și Apa. O mașină a intrat sub un Tir

accident

UPDATE: În ciuda eforturilor făcute de paramedicii SMURD, victima nu a mai putut fi salvată și a decedat. Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. 

Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, vinovat de producerea accidentului s-ar face șoferul autotrenului, în vârstă de 25 de ani, din Baia Mare. 

Acesta, la un viraj spre dreapa, nu s-a asigurat și a intrat pe contrasens. Din sens opus mergea spre Baia Mare o femeie în vârstă de 55 de ani din Satu Mare, care a intrat cu autoturismul sub remorca autotrenului, În cele din urmă victima a decedat. 

Un cumplit accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 6.06, pe DN 1 C, Satu Mare – Baia Mare, între localitățile Iojib și Apa. 

Din informațiile pe care le deținem până în prezent, se pare că un autoturism ar fi intrat sub un Tir. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat. 

Pompierii au intervenit la fața locului cu autospeciala de descarcerare. Victima a fost descarcerată însă se află în stop cardiac. La această oră paramedicii SMURD resuscitează victima încercând să o readucă la viață.

DN 1 C Satu Mare-Baia Mare este blocat în aceste momente, șoferilor fiindu-le recomandat să folosească rute ocolitoare. 

Vom reveni cu amănunte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.