Ultima actualizare: azi, 19:50
Locale

Concursul Recitatio, la a XI a ediție. Actorul Dorel Vișan, președintele juriului

recitatioCentrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Asociația Scriitorilor de Nord- Vest și Cenaclul Cronograf, organizează, vineri 24 martie 2017 de la ora 14:00 la Casa Meșteșugarilor (fostul Cinematograf Popular) cea de-a XI a ediție a  concursului de recitări din lirica poeților sătmăreni „RECITATIO”. Concursul de recitări „Recitatio” se adresează elevilor de liceu sătmăreni şi se desfăşoară pe două secţiuni: interpreţi individuali şi grupuri de recitatori.

Concurenţii individuali pot participa cu o singură poezie sau un colaj – care să nu depăşească 5 minute — obligatoriu din lirica poeţilor sătmăreni.  Grupurile de recitatori pot prezenta un colaj din poeziile unui singur poet sau mai multor poeţi sătmăreni, cu acompaniament muzical sau fără. Durata totală a programului nu poate depăşi 10 minute.

Anul acesta s-au înscris elevi de la 14 licee din întreg județul Satu Mare, iar juriul este format din: Dorel Vișan- președinte, Andrei Mihalache, Kereskenyi Sandor, Elek Gyorgy și Cornelia Pop Bălan. Programul artistic va fi susținut de către: Dorel Vișan, Marian Buzilă, Raluca Dumitru și Trupa Inedit. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.