Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Decizie drastică pentru părinții care au copii la Școala ”Grigore Moisil”

str mihai viteazu satu mare (18)Primăria Satu Mare a luat o decizie drastică în ceea ce-i privește pe părinții care au copii la cea mai importantă școală din municipiul Satu Mare. Aceștia nu vor mai putea opri deloc în zona Școlii Gimnaziale ”Grigore Mosil”, deoarece s-a decis ca pe acea porțiune din strada Mihai Viteazu să se circule în ambele sensuri. 

”Începând cu data de 23.03.2017 se redeschide circulaţia în ambele sensuri pe str. Mihai Viteazul din municipiul Satu Mare, pe porţiunea cuprinsă între str. Mileniului şi str. Gheorghe Doja. 

Se instituie oprirea interzisă pe str. Mihai Viteazul, pe porţiunea între str. Gheorghe Doja şi str. Horea. Rugăm participanţii la trafic să manifeste atenţie privind circulaţia pe această porţiune”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria municipiului Satu Mare. 

Este exact porțiunea care, la orele când ies copii de la școală (12.00-14.00) este blocată pur și simplu de părinții care vin cu mașinile să-și ia odraslele. Rămâne de văzut cum va reuși poliția, fie că vorbim de cea națională, fie de cea locală, să instituie această decizie în zona. 

26 comentarii

  1. unu Răspunde

    pai de ce nu intra cu masina in scoala???

    • Unu Răspunde

      In zona dupa ora 8 foarte greu mai găsești câte un loc de parcar(de fapt in toata zona centrala e la fel)așa ca trebuie si ei să oprească undeva ca no sa zboare.

      • Unu' Răspunde

        Așa, și?
        Asta e o scuză? Nu găsesc loc de parcare, las mașina unde apuc?
        În mod normal, nici n-ar fi necesar să meargă cu mașina, deoarece copilul ar trebui să locuiască în zonă! Și în plus, puțină mișcare nu strică!
        TOCMAI că se cunoaște faptul că în zonă NU sunt locuri de parcare, părinții ar trebui să oprească la 1-2 străzi distanță (gen I.C. Brătianu, Mileniului, …), iar de acolo să meargă pe jos!

        • Jan Răspunde

          Ma “unu” da destept esti. Te poti considera al doilea Einstein…

        • Cașcheta luminati Răspunde

          Wow câtă profunzime pentru un tovarăș cu „cașchetă”. Consideri ca fiind normal să nu existe locuri de parcare lângă o instituție de învățământ? De ce o fi mai importantă instituția de „interne” care are locuri rezervate iar vulgul plătitor de taxe și impozite se uită cu „admirație” la manifestarea de forță a acestei instituții.

          • Unu'

            Întreb și eu așa, ca prostu’n târg, câte ilegalități ai comis să-ți înscrii plodul la respectiva școală?!? (exemple: fals în declarații, trafic de influență, dare de mită … etc)
            La întrebare îți răspund ca evreul, tot cu o întrebare: când a avut școala respectivă locuri de parcare rezervate? Când ți-ai înscris plodul nu știai că vei avea probleme, sau, în bubul stil românesc, credeai că regulile sunt făcute pentru alții că doar tu, le poți încălca?!?
            La faza cu cașcheta, ești deplasat … rău de tot!

        • Cașcheta luminati Răspunde

          Trebuie să accept faptul că asumarea propriilor trăsături de caracter este ceva neașteptat din partea unuia care-și recunoaște prostia. În ceea ce privește ilegalitățile, stai liniștit că nu ai ce să raportezi la apelul bocancului de seară și nici nu trebuie să faci delațiuni ireale. Iar utilizarea termenului de plod mă dezgustă. Plozi ai tu, ai mei sunt copii. Nu am pomenit de locuri de parcare rezervate, dar ce să ceri din partea cuiva care caută nod în papură… Asta fără să mai fac vreo referire la diferența de taxe și impozite achitate statului, deoarece bănui că stai cam prost și la acest capitol. Dixit

  2. Decebal Fitileanu Răspunde

    O sa instituie simplu aceasta decizie:ai oprit ,ai platit !!Amenda !! Si…de ce e ”cea mai importanta scoala din municipiu” ???N-am auzit de niciun Einstein provenit de la scoala 1 !!!

  3. x-ulescu Răspunde

    E importanta scoala ..datorita functiilor pe care le au parintii elevilor . Tocmai de accea nu se va aplica ( la toti)aceasta decizie

  4. florin Răspunde

    La fel ar trebui sa faca si la Liceul German. Exact acelasi lucru se intampla si acolo dimineata efectiv se blocheaza drumul.

  5. Safetycar Răspunde

    Bullshit! Acu o sa oprească pe ambele sensuri ,măsura este data ca madam Ștef sa nu mai fie surprinsă ca o nesimțita pe sens interzis.Daca o sa se circule pe un sens sau pe ambele ce va face sa credeți ca nu o sa mai oprească sa-si tipe pruncii in poarta școlii.Va bucurați degeaba măsura e cu dedicatie doar e plin de potentați la școala aia care acum o sa poată ataca din “toate părțile”.

    • x-ulescu Răspunde

      :))) tare asta! Acum va fi debusolata rau, eu zic sa-i faceti loc…ca are nevoie maaare :)))

  6. M Răspunde

    sa faca miscare copii, sau sa mearga cu autobusul.

  7. Satmarean Răspunde

    până la renovarea Tribunalului așa a fost. Nu înțeleg de ce vă inflamați când ne întoarcem la normalitate. Iar pentru cei ce vor să-ți ducă plozii cu mașina la școală, de ce nu cereți conducerii școlii să facă în curtea instituției un giratoriu măcar, dacă nu parcare supraetajată (că doar nu au nevoie de mișcare copiii, altfel i-ați fi trimis pe jos la cursuri) ca să îi puteți lăsa direct în bănci. Că influență și putere aveți, doar de aia ați ajuns la cea mai de fițe școală din județ.

    • cetațean Răspunde

      ca bine zici…!

    • Cașcheta luminati Răspunde

      Poate ne divulgi secretul bunei creșteri pe care o aplici plozilor tăi. Dacă tot ești plin de bună educație, bună creștere și bună cunoaștere zi-ne și nouă câte școli mai sunt cu parcarea interzisă? Dar, mno, ști proverbul cu drumul lung…

      • Norick Răspunde

        Mai bine ilumineaza-ne cum ar trebui sa fie dupa ideologia ta oprirea/stationarea in zona respectiva. Poate ai idei viabile si transparente – ca din asta tip glumete sunt destule… 😛 🙂 😀

        • Cașcheta luminati Răspunde

          Ideologie??? De unde și până unde? Când dorești să fi prețios în limbaj se mai întâmplă mici derapaje. Da, evident că soluția ideală este rezervarea zonei doar pentru vajnicii purtători de epoleți. Școala e un moft, nu-i așa? De ce la alte școli oprirea e permisă? De ce a fost o perioadă în care nu au fost indicatoare cu oprirea interzisă în fața școlii și doar după mutarea unor notabilități, importante pentru obște, s-a ajuns la vânarea părinților care opresc în fața școlii???

          • Norick

            Hai sa te ajut : “IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Sistem de idei, concepții, noțiuni, exprimate în diferite forme ale conștiinței sociale (politică, morală, știință, artă, religie), care este determinat de condițiile vieții materiale a societății și care, la rîndul lui, exercită o influență activă asupra dezvoltării societății…”
            Am asteptat ceva concret si ce am primit ? Nimic , doar bla-bla… 🙂 😛
            P.S. spor la munca in continuare ! 🙂 😀

          • Unu'

            Oprirea este interzisă (Cf. Art. 142 lit. e, lit. f din H.G.nr.1391-2006) la mai puțin de 25 m de colțul intersecției (Gheorghe Doja, Mileniului și Horea) și la mai puțin de 25 de m înainte și după o trecere de pietoni (Chiar în fața intrării în curtea școlii), dar bănuiesc că astea sunt opționale pentru tine!
            Oricum, fă-ne un dram de bine, mergi și-ți predă permisul de conducere deoarece habar n-ai despre legilația în domeniu!
            Plozii îi poți trimite cu taxi, că doar îți permiți! Dacă nu, mergi de cerșește oleacă de ajutor social de la primărie!

      • Unu' Răspunde

        Adică copii altora sunt plozi dar ai tăi sunt copii?!? Javră!

        • cașcheta luminati Răspunde

          Am primit și dovada că „școala e un moft” pentru unii comentatori. Sunt curios dacă „unu„ scrie comentariile utilizând o rețea privată sau una bugetară, achitată și din banii părinților „plozilor”. Dacă se pune problema ca eu să-mi predau permisul din partea unui bugetar, cu epoleți sau fără, înseamnă că unii nu-și înțeleg rolul și mandatul primit în exercitarea funcției publice! Îți doresc să ai parte de același tratament pe care-l revendici! Discuții despre oportunitatea unor măsuri discreționare din partea instituțiilor de forță presupun că sunt inutile, având în vedere că ultimul argument din partea unui bugetar(cu epoleți sau fără) e insulta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.