Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Prime de mobilitate substanțiale pentru șomerii care se mută

primeȘomerii care-și găsesc de muncă în altă parte decât localitatea de domiciliu pot beneficia de prime de mobilitate însemnate din partea statului. În categoria primelor de mobilitate se încadrează prima de instalare și prima de încadrare, se arată într-un comunicat de presă remis de AJOFM Satu Mare.

Prima de instalare se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situate la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respective sau în localități învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel:

a) 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează in muncă într-o altă localitate și își schimbă domiciliul sau reședința;

b) 15.500 lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă domiciliul;

c) În cazul in care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va  primi 12500 lei, iar celălalt va primi 3500 lei.

Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau central asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se incadrează primesc o primă de instalare de:

– 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);

– 6500 lei pentru situația prevăzută la punctual b).

Persoanele care au locuința  asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc primă de instalare într-o singură tranșe la data instalării.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situate la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul  stabilit  sau  reședința. Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proportional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv  activitatea la angajator.

Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă persoanelor șomere care au domiciliul/ reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute in Planul Național de Mobilitate. Acesta se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern.

Un comentariu

  1. Gavrilas Viorel Răspunde

    Sotia mea iese in somaj pe 20 septembrie ,ce incadreaza pentru prima de obilitate daca merge la munca din Campeni ( Alba ) in Vaslui ????
    Va multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.