Un tânăr din Satu Mare a dat dovadă de un tupeu extraordinar în trafic. S-a ales, în cele din urmă cu dosar penal pentru trei infracțiuni.
Astfel, în jurul orei 01:00, un bărbat de 33 de ani din Satu Mare, a fost identificat la volanul unui autoturism care avea aplicate numere de înmatriculare străine, pe strada Gabriel Georgescu din municipiu. După verificările efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism, nu aparțin de drept acestuia.
S-a mai stabilit că cel de la volan nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în urma testării alcoolscop, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea de primiri urgențe pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal în care este cercetat pentru cele trei infracțiuni la regimul rutier comise.