Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. NEPI mall Satu Mare. Schimbări de ultimă oră

Cei de la NEPI au făcut schimbări de ultimă oră în ceea ce privește accesul pe platoul mall-ului regional Satu Mare Shopping City.

Investitorii de la Mega Mall NEPI au solicitat Primăriei Satu Mare elaborarea unui Plau Urbanistic Zonal în vederea realizării mall-ului Satu Mare Shopping City. Potrivit anunțului pentru PUZ, cei de la NEPI spun că suprafața totală care intră în calcul în acest caz este de 74.793 mp.

Aici va fi construit mall-ul regional Satu Mare Shopping City pe o suprafață de 28.700 mp, în regim p+2E care va cuprinde hipermarket-uri sau supermarket-uri, galerii comerciale mall, centru comercial shopping mall. Pe lângă acestea va fi amenajată o parcare și 5% spații verzi.

Mall-ul va fi amplasat în partea de lângă dig, iar în zona de lângă drumul Careiului vor fi sute de locuri de parcare. Clădirea va fi una modernă, cu două faţade, una către Careiului şi una către Someş.

Amplasamentul va fi accesibil din două părți. Dinspre Careiului, accesul va avea loc în apropiere de intrarea la Kaufland, unde va fi amenajat un sens giratoriu. Inițial, acest sens giratoriu era prevăzut să fie amplasat în zona intersecției străzii Dunării cu Drumul Careiului.

De asemenea, va mai fi o poartă de acces dinspre străzile Dunării și Digului.

Publicul poate face sugestii și propuneri la sediul sau pe site-ul Primăriei Satu Mare până pe data de 20 aprilie, urmând ca raportul consultării publicului să fie elaborat până în luna iunie.

Odată ce PUZ-ul va fi eliberat, poate fi solicitată autorizația de construire după care pot fi începute lucrările de construcție. Se estimează că mall-ul regional NEPI va fi deschis în 2018.

În discuțiile purtate cu Primăria Satu Mare, cei de la NEPI au afirmat că vor suporta costurile de proiectare a pasajului pietonal de peste râul Someș, adică aproximativ 100.000 de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.