Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

Accident grav la Negrești. Un bătrân, la un pas să fie ucis de o dubă

Un accident grav, soldat cu rănirea unui bătrân, s-a produs ieri la Negrești-Oaș. Victima este la spital.

În data de 10.05.2017, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei Oraş Negreşti Oaş, au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier produs pe raza orașului, soldat cu rănirea unui pieton.

În fapt, un negreștean de 36 ani, conducând o autoutilitară, la intersecţia străzilor Victoriei cu Livezilor, pe fondul neasigurării corespuzătoare la efectuarea unei manevre de deplasare cu spatele, a acroşat cu partea din spate a autoturismului un bărbat de 91 ani, din localitate, care se afla angajat în traversarea străzii Victoriei prin loc nepermis și fără să se asigure. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ; totodată ambelor persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.