Ultima actualizare: azi, 11:41
DRM
Locale

Laboratoarele de stat nu sunt acreditate. Banii merg doar la cele private

Niciunul dintre laboratoarele de stat, care aparțin spitalelelor publice din județ, nu este acreditat și, în consecință, nu primesc bani din fondul asigurărilor de sănătate. Banii merg doar către laboratoarele private. 

Anunțul a fost făcut astăzi de conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare, care, printr-un comunicat de presă, face anumite precizări în legătură cu sumele alocate asistenței medicale pentru specialități paraclinice și condițiile de acordare a acestora.

Astfel, suma totală anuală pentru aceste servicii este de 6.935.000 lei care se împarte astfel; 50%, adică 3.467.000 lei pentru servicii de imagistică medicală (RMN, CT, Radiologie) și 50% pentru analize medicale de laborator. La un calcul simplu reiese că laboratoarele din județ, care au contract cu CJAS, decontează analize medicale în cuantum de 770.444 EURO pentru anul 2017.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate are în prezent contract cu 14 laboratoare private după cum urmează: municipiul Satu Mare – 10, Carei – 2, Negrești Oaș – 1, Tășnad – 1.

”Precizăm că laboratoarele care aparțin spitalelelor publice din județ nu îndeplinesc criteriile de acreditare RENAR, condiție obligatorie pentru a avea contract cu CJAS. Din acest motiv, niciunul nu este în contract cu instituția noastră. Asociaţia de Acreditare din România–RENAR, stabilește criteriile de calitate pentru laboratoarele de analize medicale”, se arată în comunicatul remis de conducerea CJAS Satu Mare.

2 comentarii

  1. nina Răspunde

    O lista a actionarilor acestor laboratoare private ar face lumina in tot acest scandal orchestrat in Spitalul judetean.

  2. Marusca rusca Răspunde

    Ia sa vedem cat a investit statul si cat a investit privatul ? Sa nu ne ia gura pe dinainte. . Eu am avut intentia la un moment dat sa execut lucrari de implantare bolturi in beton, stimabili de la ITM , dastepti rau, nu au aprobat transportul materialului exploziv , cu utilitara VW, ci numai cu Camioneta TV (tudor vladimirescu)., si uite iar o precupeata care-si da cu parerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Circulație îngreunată pe mai multe străzi timp două săptămâni. Ce lucrări se fac

Circulație îngreunată pe mai multe străzi din municipiul Satu Mare timp de două săptămâni din cauza unor lucrări. Primăria municipiului...

Închide