Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Țepari arestați în județ. Au încercat să înșele o barmană

Doi țepari, ambii din Huedin, județul Cluj, au încercat să înșele o barmană din Carei. Polițiștii i-au prins și i-au arestat.

În data de 30.04.2017,  în jurul orei 20.00, polițiștii de investigații criminale careieni, au efectuat cercetări la un local din Carei, județul Satu Mare, cu privire la o faptă de înșelăciune, pusă la cale de doi tineri din orașul Huedin, județul Cluj.

Cercetările efectuate,  au relevat faptul că în timp ce un tânăr de 19 ani supraveghea angajații și clienții localului, un altul,  de 22 ani,  ar fi  încercat să o înșele pe o angajată, prin schimbarea sumei de 200 euro în lei.

În fapt, după ce acesta a primit suma de 880 lei, sub pretexul că s-a răzgândit, i-a înapoiat angajatei suma de 580 lei, iar diferența de 300 lei a încercat să o ascundă în buzunar.

În urma administrării probatoriului, cei doi tineri au fost reţinuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei în vederea luării măsurilor legale.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la înșelăciune și complicitate la tentativă de înșelăciune,  respectiv pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.