Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

VIDEO&FOTO. Cupa Voința Memorial “Timofie Pogăceaș și Liviu Ghețe”, la Satu Mare

Sala de sport a Liceului “Constantin Brâncuși” găzduiește, la acest final de săptămână, Cupa Voința Memorial “Timofie Pogăceaș și Liviu Ghețe”, două nume mari pe care le-a dat județul nostru în acest sport, dar care din păcate nu se mai află printre noi.

Festivitatea de deschidere a competiției, organizată de  Primăria SM, CS Voința, Asociația Județeană de Box Satu Mare și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare, a avut loc astăzi, ocazie cu care a fost ținut și un monet de reculegere în memoria lui Timofie Pogăceaș și Liviu Ghețe.

Circa 40 de sportivi vor urca în ring, la mai multe categorii de vârstă și greutate. Și-au anunțat prezența sportivi de la cluburi precum: Voința Satu Mare, Olimpia Căuaș, Arena Seini, “U” Cluj, CSM Cluj, Voința Cluj, CSS2 Baia Mare, CSM Baia Mare, CSS Sighet, CSM Slatina. Primii trei sportivi de la fiecare categorie vor primi diplome și medalii, iar antrenorii și cluburile participante câte o cupă. De menționat că vor fi câte patru sportivi la o categorie. Legat de arbitri, vor sosi oficial din Cluj-Napoca, Baia Mare, Zalău, Oradea.

Galele finale vor avea loc mâine, de la ora 11.00. Pasionații acestui sport sunt invitați la sală în număr cât mai mare, intrarea fiind gratuită.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.