Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

FOTO. Danțăușii populari, apreciați la Festivalul Tradițiilor de la Amați

Duminică, 18 iunie, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul  Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, a avut loc la Căminul Cultural din localitatea Amați, cea de-a doua ediție de la Festivalul Tradițiilor și Meșteșugurilor Populare.

În deschiderea evenimentului au vorbit: Primarul Comunei Păulești, Zenoviu Bontea, directorul Muzeului Județean, Felician Pop, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo precum și invitații din localitatea înfrățită din Ungaria.

Evenimentul s-a concentrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, au avut ocazia să-și prezinte măiestria. Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, a fost unul pe placul tuturor participanților.

Cel mai apreciat moment a fost acela a Ansamblului Județului Satu Mare, ”Doruri Sătmărene”, lumea aplaudându-l minute în șir.

De asemenea au mai evoluat: cunoscuta interpretă de muzică populară, Veta Biriș, Petrică Mureșan, Georgiana Marina, Malvina Madar Iederean cu Dănțăușii din Soconzel și Cuța, Mihai Zele și Ansamblul Folcloric „Comoara Oașului”, și Ansamblul de dansuri populare din Ambud.

2 comentarii

  1. aurelian Răspunde

    A lipsit Ioana bran?? Nu se poate!!

  2. adi codi Răspunde

    Un esec total praf pe bani multi.PRIMAR DE TOT KKK.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.