Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Hoție bine plănuită. O minoră ”și-a lucrat” iubitul. Prejudiciul: 9.000 lei

Doi tineri au pus la punct o hoție bine plănuită și au furat bunuri în valoare de 9.000 de lei. O tânără de 14 ani ”și-a lucrat” bine iubitul și familia acestuia.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Satu Mare, au recuperat bunuri în valoare de 9 000 de lei, furate de doi minori dintr-un imobil. În urma probatoriului administrat, cei doi sunt cercetaţi penal.

La data de 19 iunie a.c. poliţiştii judiciarişti au identificat doi tineri, un minor de 16 ani şi o minoră de 14 ani, ambii din Satu Mare, bănuiţi de comiterea unui furt din locuinţă.

Din cercetări a reieşit că în data de 18.06.2017, minorul, folosind chei potrivite, ar fi pătruns într-o locuinţă de pe strada Brânduşa din Satu Mare, de unde a furat  o casetă cu bijuterii, 550 de euro, un laptop şi o tabletă cauzând un prejudiciu de 9.000 de lei.

Complice la comiterea faptei a fost minora de 14 ani, care, profitând de relaţia de prietenie  pe care o avea cu fiul victimei, fără acordul proprietarului, a făcut o copie dupoă cheia de la ușa de acces a părții vătămate, contribuind astfel în sprijinul autorului furtului.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar prin  ordonanță s-a dispus efectuare în continuare a urmăririi penale față de tânăr  pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și de complicitate la furt calificat pentru minoră.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale, cu cei doi în stare de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.