Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

VIDEO&FOTO.Hramul Preasfintei Inimi a lui Isus. Hramul Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare

Mii de enoriași locali, dar și de pelerini, au participat astăzi la Hramul Preasfintei Inimi a lui Isus, Hramul Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare. În ciuda ploii care a căzut necontenit, credincioșii au rezistat cu îndârjire la slujba care a avut loc cu această ocazie în fața Catedralei Romano-Catolice din Satu Mare.

Patru biserici au fost sfințite cu titlul Inima lui Isus în Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare. Dintre acestea, trei – cea din Curtuișeni, Tarna Mare și Tisa – și-au sărbătorit hramul vineri – primele două de la ora 11, iar cea din urmă de la ora 18. Comunitatea Calvaria din Satu Mare a sărbătorit duminică, în ziua în care întreaga dieceză Satu Mare își are hramul.

În biserica Calvaria, astăzi, la ora opt dimineața, a fost celebrată sfânta liturghie în limba română, având ca prim celebrant pe Pr. Ioan Roman, decan de Baia Mare, iar predica a fi rostită de Henryk Urban SJ, superiorul comunității iezuitilor din Cluj. Tot acolo, de la ora nouă și jumătate Pr. Jakab Norbert, parohul comunității Sfântul Anton din Satu Mare a celebrat sfânta liturghie în limba germană.

Apoi, de la ora 11.00, miile de credincioși și pelerini s-au adunat, în ciuda ploii, în fața Catedralei Romano Catolice din Satu Mare. Aici, Excelența Sa Miguel Maury Buendía a oficia “liturghia mare” în trei limbi, alături de PS Eugen Schönberger, episcopul romano-catolic de Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.