Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

VIDEO&FOTO. NEPI vrea să înceapă cât mai repede. Mega-mall-ul, inaugurat în primăvară

Cei de la NEPI vor să înceapă cât mai repede posibil, chiar din toamnă, construcția mega-mall-ului, potrivit celor afirmate astăzi, în dezbaterea publică privind această investiției, de consilierul local Tiberiu Gunthner, care este și reprezentantul NEPI. Lucrările ar urma să dureze aproximativ 6 luni, astfel că, în primăvară, Satu Mare Shopping City ar putea fi inaugurat.

Tiberiu Gunthner a precizat că cei de la NEPI au demarat procedurile privind licitația pentru firma care va executa proiectarea investiției, însă birocrația din România încetinește ritmul.

„S-au demarat procedurile de licitație pentru firma care va face proiectarea. Din câte știu eu, sunt 6-7 oferte, sunt firme mari. Banii există pentru investiție, în orice clipă pot începe lucrările, numai birocrația în România este așa cum este. Din punctul nostru de vedere, normal ar fi ca PUZ-ul în cazul NEPI să intre în dezbatere în ședința de luna viitoare pentru aprobarea finală, și de acolo începe practic faza de autorizare a construcției, care va dura două-trei luni. Eu sper ca în toamnă să înceapă lucrările, și cei de la NEPI își doresc asta, numai că birocrația este foarte mare în România. La o lucrare atât de mare sunt și o serie de probleme, alimentarea cu energie electrică, care este problematică în Satu Mare, dar sunt demarate proiectele și cei de la NEPI vor să se apuce de treabă. Absolut tot ce se poate la această fază, ei au demarat, în ceea ce privește proiectarea, desigur”, a afirmat Gunthner.

Consilierul local a mai arătat că nu sunt probleme în ceea ce privește terenurile, NEPI a cumpărat tot și va construi doar pe terenul lor, iar durata de execuție va fi de cel mult șase luni.

”Dânșii, în final, au cumpărat tot ce și-au dorit acolo și construiesc numai pe terenul lor. Nu există nicio suprafață în litigiu. Durata de execuție a lucrărilor nu poate fi mai mare de șase luni. Normal ar fi un patru-cinci luni, dar în niciun caz mai mult de șase luni. Asta ar însemna că în primăvara anului viitor ar trebui să funcționeze. Asta este și dorința proprietarilor, fondul de investiții nu au investit ca să le stea banii acolo ci vor să-i recupereze”, a mai spus consilierul local.

Cei de la NEPI au lansat și un concurs de soluții pentru podul pietonal de peste Someș.

”Lucrarea a fost demarată de NEPI, ei s-au oferit să plătească 100.000 de euro pentru un concurs de soluții și a fost adoptată soluția propusă de un proiectant care ar putea acuma să se ocupe de execuție. Lucrarea efectivă a pasajului pietonal de peste Someș este condiționată de accesarea unor fonduri europene. Dar astfel de lucrări sunt finanțate de Uniunea Europeană”, a mai spus Gunthner.

Potrivit anunțului NEPI, suprafața totală care intră în calcul în acest caz este de 74.793 mp. Aici va fi construit mall-ul regional Satu Mare Shopping City pe o suprafață de 28.700 mp, în regim p+2E care va cuprinde hipermarket-uri sau supermarket-uri, galerii comerciale mall, centru comercial shopping mall. Pe lângă acestea va fi amenajată o parcare și 5% spații verzi.

Mall-ul va fi amplasat în partea de lângă dig, iar în zona de lângă drumul Careiului vor fi sute de locuri de parcare. Clădirea va fi una modernă, cu două faţade, una către Careiului şi una către Someş.

Amplasamentul va fi accesibil din două părți. Dinspre Careiului, accesul va avea loc în apropiere de intrarea la Kaufland, unde va fi amenajat un sens giratoriu. Inițial, acest sens giratoriu era prevăzut să fie amplasat în zona intersecției străzii Dunării cu Drumul Careiului. De asemenea, va mai fi o poartă de acces dinspre străzile Dunării și Digului.

8 comentarii

  1. X Răspunde

    Consilerul local ii si reprezentan NEPI. Oare ce salar primesti pentru a face lobby?
    Mai ieri urla lumea de ce trage Bud sforile impotriva mall-ului acuma vedem cat de corecti sunt si cei de la NEPI.

  2. Anonim Răspunde

    “consilierul local Tiberiu Gunthner, care este și reprezentantul NEPI”.Asa ceva cred ca doar la noi este posibil, consilier local care in loc de a reprezenta comunitatea care l-a pus in functie, reprezinta interesele investitorilor.Poate asa e mai profitabil pentru el, interesele comunitatii oricum numai conteaza, el arra mandatul asigurat pe acesti ani.

  3. Unu' Răspunde

    De ce e problemă ca un consilier are un job? Dacă era vorba de primar, asta e, dar un consilier…
    Mie mi se pare că din ambele poziții reprezintă interesele cetățenilor, și din poziția de reprezentant al NEPI precum și din cea de consilier! Este în interesul cetățenilor să avem o diversitate cât mai mare de magazine șă putem alege fiecare după bunul nostru plac, să nu fim constrânși de către unii “investitori” gen Bud s[ acceptăm “mall” ca și Buda-Small!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.